A treia piramidă din Antarctica a fost descoperită şi poate să rescrie istoria

Deşi nu toată lumea e gata să recunoască, planeta noastră e plină de relicve şi monumente ce dovedesc că Pământul a fost la un moment dat populat de civilizaţii extrem de avansate. Drept dovadă stă a treia piramidă acoperită de gheaţă descoperită în Antarctica.

Încă de când a fost lansat, programul Google Earth a fost benefic atât pentru conspiratori cât şi pentru cei interesaţi să găsească indicii despre civilizaţii disparute. Dacă aveţi nevoie de un punct bun de referinţă, aveţi nevoie de ochi buni şi atitudine, iar sateliţii aflati in orbita au ambele calităţi.

Ultima descoperire dintr-un şir de 3 piramide acoperite de zăpadă a fost descoperită de curând cu ajutorul imaginilor furnizate de sateliţii Google. În doar câteva zile, descoperirea a luat cu asalt comunităţile de istorici. Două din aceste piramide se găsesc la aproximativ 10 mile de ţărm, în timp ce a treia stă chiar pe coastă.

piramida-antarctica

Implicaţiile acestei descoperiri sunt complexe, iar dacă doctrina le va accepta, ar putea întoarce lumea ştiinţifică cu susul în jos. În nici o carte de istorie nu este menţionat despre o civilizaţie străveche din Antarctica capabilă să ridice piramide enorme. Există un motiv pentru această situaţie, iar după cum arată, se pare că popoare cu tehnologii avansate au existat cu mult înainte ca civilizaţia noastră să ia fiinţă.

Antarctica este acum o zonă îngheţată şi pustiita, dar se pare că nu a fost mereu aşa. A ajuns în poziţia actuală datorită plăcilor tectonice ce au apropiat-o de Polul Sud în fiecare an câte puţin. Acum milioane de ani, climatul din Antarctica era mult mai călduros şi primitor deoarece zona era situată mai aproape de ecuator. Acesta este un fapt acceptat în urma unor descoperiri validate de ştiinţa modernă, nu vorbim doar speculaţii.

Acum ceva ani, Expertiza Antarctică Britanică (EAB) a dezgropat dovezi ce indică că acest climat subarctic a fost mult mai diferit în trecut.

Du-te înapoi 100 de milioane de ani şi Antarctica va fi acoperită de păduri luxuriante tropicale, similar cu ce avem acum în Noua Zeelandă,” a spus Dr. Vanessa Bowman din cadru EAB.

piramida-antica-antarctica
Asemanarea este izbitoare

O altă expediţie condusă de NASA şi alte 11 organizaţii ştiinţifice a descoperit microbi “din altă lume” pe fundul lacului Vida din Antarctica, formele de viaţă fiind suspendate sub un plafon de gheaţă gros de 20 de metri. Coloniile de microbi au prosperat în izolare timp de milioane de ani, iar cercetătorii considera că reprezintă descendenţii microorganismelor ce au trăit într-un climat mult mai cald. Cine ştie ce alte enigma stau îngropate sub gheaţa din Antarctica?

Chiar şi cu tehnologia actuală, construirea unor structuri la fel de masive ca piramidele din Antarctica ar fi o misiune aproape imposibilă. Există prea multe probleme legate de forţa de muncă şi logistica necesară pentru un astfel de proiect. Dacă construirea unor astfel de monumente ar fi ceva accesibil, probabil că s-a întâmplat cu mult în trecut când Antarctica era un loc potrivit pentru oameni.

Aceste supoziţii deschid cumva cutia pandorei. Imaginaţi-vă că acest continent a fost locuit doar în trecutul îndepărtat, dar ştiinţa curentă spune că roata a fost inventată acum aproximativ 6,000 de ani. În acelaşi timp, oamenii anatomici moderni se spune că au inventat focul acum 125,000 de ani.

Aşa că unde în istorie încap aceste piramide controversate? Sunt acestea dovada unei civilizaţii avansate? Poate e nevoie să ne folosim imaginaţia şi mai mult gândindu-ne la călători în timp? Sigur că mintea are anumite ezitări din cauza dogmei actuale de care s-a ataşat, dar priviti ce se intamplă in prezent.

Susţinătorii istoriei alternative şi fani ai teoriei extratereştrilor străvechi nu au probleme când vine vorba să accepte această realitate paralelă generate de recentele descoperiri. Nu este greu de văzut şi acceptat că nu suntem primii pe acest pământ. În caz că pare aşa, consider că nici măcar nu vom fi ultimii; alţii ne vor lua locul în viitor, iar de civilizaţia noastră se va mai auzi doar în legende, asta într-un caz fericit.

La mii de ani după ce au fost construite, piramidele din Egipt încă ne captează interesul. Monumentele lăsate în urmă de către societatea lor au trecut testul timpului, şi nu doar într-o singură privinţă, pentru că cei ce le-au ridicat au devenit nemuritori.

Cu aceste informaţii în minte, ce se poate spune de piramidele ridicate acum milioane de ani în Antarctica? Pot acestea să ne ofere o nouă perspectivă despre viaţă şi să ne arate o nouaă imaginea de ansamblu a lumii?

1 Comment

  1. Buna! foarte interesant stire despre piramide !

Comments are closed.