All posts by Conspiratia

O intrare uriaşă în suprafaţa lunii apare în imaginile oficiale făcute publice de NASA

O anomalie uriaşă a fost reperată de curând pe suprafaţa lunii, şi seamănă foarte tare cu un portal ce duce în interiorul corpului celest.


In data de 21 Decembrie 1968, misiunea Apolo 8 a celor de la NASA a pornit către satelitul natural al Pământului. Evenimentul a fost unul istoric pentru omenire deoarece a purtat primii oameni în afara orbitei Pământului şi până pe cea a Lunii. Misiunea a fost condusă de Căpitanul Frank Borman, comandantul şi pilotul modulului James Lovell, şi pilotul modulului lunar William Anders. Aceştia au constituit prima misiune umană ce a văzut şi deasemenea fotografiat partea întunecată a lunii (cel puţin aşa ni se spune.)

2908 fotografii au fost făcute în total cu ajutorul unei camere de 70 mm ce a fost instalată pe modulul lunar, şi surprinzător sau nu, mai multe anomalii au fost descoperite ulterior. După ce au orbitat în jurul lunii de 10 ori în decurs de 20 de ore, echipajul a captat un ultim cadru cu suprafaţa întunecată a lunii pe care noi nu ajungem să o vedem niciodată. În această ultimă imagine, o structură triunghiulară imensă este clar vizibilă, iar după ce NASA a făcut publice imaginile, o dezbatere aprinsă s-a stârnit în comunitatea OZN.

Ipotezele cu privire la ce ar putea fi această anomalie variază foarte mult. Imaginea cu pricina este plină de mister şi controversă deoarece ceea ce vedem nu se încadrează în niciun tipar sau criteriu cunoscut. Mai mult, anomalia acoperă o suprafaţă considerabilă a “satelitului natural.”

Deci ce ar putea fi această privelişte misterioasă? Să fie doar o defecţiune a camerei de fotografiat, sau mai degrabă motivul pentru care echipajul Apolo 8 a încetat să mai facă alte fotografii, încheind astfel misiunea fără a mai capta alte cadre?

Nu voi spune despre această apariţie remarcabilă că este o nava-mamă sau OZN pentru că se aseamănă izbitor cu un fel de structură. Unii analişti considera că este un obiect tri-dimensional aflat pe suprafaţa lunii doarece lasă o umbră fadă asupra zonei, iar asta ne duce cu gândul spre o navă extraterestră, ceea ce nu cred a fi cazul.

Chiar dacă o presupusă flota de OZN-uri a fost depistata de curând în apropierea părţii întunecate a lunii, şansele ca o asemenea navă să apară în timpul misiunii Apollo 8 ar fi destul de mici, deoarece extratereştrii nu s-ar face remarcaţi într-o asemenea manieră evidentă (presupun.) În locul ipotezei menţionate mai sus, anomalia poate reprezenta un portal sau intrare ce duce în interiorul lunii, dovedind astfel că satelitul nostru natural nu este deloc aşa “natural.”

În anii recenţi, vânătorii de OZN-uri au dobândit din ce în ce mai multă credibilitate datorită uneltelor tehnologice avute la îndemână. Crrow 777 împreună cu alţi oameni vigilenţi au filmat un fenomen bizar pe care l-au numit “valul lunar.” Potrivit studiilor făcute, Luna este nimic mai mult decât o proietie holografică ce maschează “scena principală” unde extratereştrii (sau armata) operează nestingheriţi. Ştiu că asta nu poate explica lucruri precum mareea, dar acest val lunar surprins de analişti ridică o mulţime de semne de întrebare.

O altă teorie plauzibilă face referire la această “structură” ca fiind o “poartă lunară,” sau un pasaj ce duce în interiorul lunii. Probabil că aţi auzit de termenul “hollow Earth” (pământul gol), dar cum ar fi ca Luna să fie şi ea goală pe dinăuntru?

Sscott Waring a postat pe blog-ul sau o explicaţie interesantă:

Asta păţeşti când ajungi prea aproape de Lună. Aceasta este o intrare gigantă în suprafaţa lunii. În partea din stânga puteţi vedea un zid ce se ridică câteva mile. Ce se petrece aici este faptul că aparatul de fotografiat a fost prea aproape de lună, astfel incat cortina holografică a avut o eroare.”

Ceea ce vreau să spun este că aparetele de filmat de obicei captează potrivit vitezei de expunere. Această viteză nu poate fi schimbată, dar camerele de astăzi au viteza de până la 1/1000 sec. Alte fotografii nu mai arăta anomalia, aşa că acest glitch în cortina de camuflaj a fost atât de rapid încât ochiul uman nu l-a putut observa, dar tehnologia a făcut-o, şi a şi înregistrat-o.”

Aşa că această cameră a misiunii Apolo 8 a avut probabil o viteză de 1/200 secunde, fiind suficient pentru înregistrarea erorii din lună. Este acolo, o putem vedea şi nu este o greşeală, este chiar construită în suprafaţa lunară. Aceasta este dovada excelentă ca Luna este o structură artificială.”

Deşi nu face referire la valul lunar, analistul expune o nouă posibilitate potrivit căreia Luna este artificială. Există dovezi că NASA a bombardat partea întunecată a lunii în 2009, iar guvernul chinez a dezvăluit poze intrigante cu structuri aflate pe suprafaţa lunară ce seamănă izbitor cu niste facilităţi miniere. Este neclar ce au găsit exact acolo, dar există un interes în ceea ce priveşte Luna ce nu poate fi negat de nimeni.

Dacă un avanpost extraterestru aflat pe lună a fost distrus, sau dacă intrarea secretă ce duce în interiorul lunii a fost fotografiată de astronauţii Apolo 8 ce nu aveau băgare de seamă, putem doar specula, însă energia manifestată faţă de Lună în toţi aceşti ani a dovedit oamenilor deschişi la minte că ceva foarte straniu se întâmplă acolo.

Până la ziua adevărului, asiguraţi-vă că aţi descoperit toate aceste anomalii şi informaţii. Până la urma acestea vă pot răspunde întrebărilor mai repede decât guvernul său alte instituţii oficiale.

Link-ul oficial al celor de la NASA.


Thoth Hermes Trismegistrus, cunoaşterea iniţiaţilor şi Şcolile de Mistere din Egiptul antic

Thoth Hermes Trismegistrus este descris de către egipteni drept zeul lunii, având corpul de om şi capul unei păsări ibis. Simbolul acestuia era toiagul şarpelui cu aripi, reprezentând înţelepciunea, literele şi timpul.


Această zeitate nu era cunoscută doar de egipteni. Pentru sumerieni era ştiut drept Nindizzida, pentru evrei era Enoch, în Scandinavia era ştiut drept Odin, teutonii îl numeau Wotan, iar unele speculaţii spun că Buddha derivă din acesta.

Înainte să fie recunoscut drept zeitate, Thoth Hermes Trismegistrus a fost primul filozof din Egiptul antic şi fondator al Şcolii Antice de Mistere. Îşi primea înţelepciunea din stările meditative pe care le accesa, reuşind redactarea a peste 40 de cărţi printre care amintim Tăbliţa de Emerald, Cartea lui Toth şi Divinul Pymaunder. De menţionat că manuscrisul Cartea lui Toth era accesibilă doar iniţiaţilor cei mai iluminaţi în mistere.

Reconstrucţie a Tăbliţei de Emerald a lui Thoth

Tematicile acoperite de acest înţelept variază între medicină, chimie, drept, artă, muzică, retorică, magie, filozofie, geografie, matematică, anatomie şi oratorie. Pentru Egipteni, cunoaşterea lui Thoth Hermes Trismegistrus era atat de vastă şi bine pusă la punct încât au început să-l trateze drept cel ce comunica în mod direct cu zeii, şi ulterior l-au inclus în panteonul egiptean.

Chiar dacă nu toţi sunt de acord că el este cel ce a scris (cu mâna lui) cărţile menţionate mai sus, un studiu mai amănunţit ar releva acest lucru din similaritatea cu religia Budistă şi Creştină. Poate că cele mai clare exemple ale sale sunt învăţăturile despre reîncarnare şi facerea lumii.

Nu se ştie nimic sigur despre Cartea lui Toth, în afară că a fost scrisă folosind hieroglife egiptene. A fost păstrată într-o cutie de aur într-un sanctuar interior al templului şi doar cei mai înalţi iniţiaţi ai Şcolii de Mistere deţineau cheia.

Reprezentare a lui Thoth

Se spune că acest manuscris deţinea “cheia importalitatii,” un proces obţinut prin trezirea anumitor zone din creier, similar cu unele practici ale călugărilor budişti. Gardner şi alţi autori afirma că această trezire a minţii putea fi atinsă prin meditaţie, folosirea unei pudre albe şi esenţa sacră a preotesei.

Cea mai influentă Şcoală a Misterelor era Scoala Regală a Maeştrilor din Karnak, înfiinţată de Faraonul Thuthmosis al III-lea, deşi se mai presupune că aceste şcoli ale misterelor au fost înfiinţate în Sumeria, migrând ulterior spre Egipt, ceea ce se leagă de afirmaţiile istoricului Sitchin ce spune că Enki împreună cu fiii săi controlau regiunea din egiptul de sus numită Magan.

Şcoala ce producea pudră albă era cunoscută drept Marea Fraternitate Alba, în parte datorită robelor albe purtate, şi bineînţeles datorită substanţei albe produse cunoscută în Mesopotamia drept Shem-an-na, Piatra de Foc, sau “pâinea albă” a egiptenilor. Imaginea de mai jos arata pudra albă în formă de con în timp ce este oferită faraonilor.

Pe platoul Muntelui Sinai, în interiorul unui templu egiptean, a fost găsită o rezervă considerabilă şi nealterată din această pudră albă a faraonilor, necesară pentru trezirea minţii şi înălţare. O parte din aceasta a fost transportată în Marea Britanie pentru examinări, dar rezultatele nu au fost niciodată publicate. Restul de pudră a fost lăsată la mila elementelor. Surprinzător, nu-i aşa?

Ceea ce a devenit evident este faptul că pudra albă era identică cu substanţa din Mesopotamia numită piatra focului, sau shem-an-na. Aceasta era folosită la coacerea unor prăjituri pe care regii babilonieni le consumau, împreună cu faraonii egipteni. Acest lucru explică inscripţiile din temple ce denotă importanta pâinii şi a luminii. Pudra albă sau shem-an-na a fost identificată ca fiind una cu “mana sfântă” pe care Aaron a lăsat-o în Arca Făgăduinţei (Ark of the Covenant).

Odată cu noile dinastii, şcolile de mistere au fost abandonate. Iniţiaţii au părăsit Egiptul şi au adus Cartea lui Toth pe alte meleaguri. Unde se afla acum, nimeni nu ştie, dar se presupune că şirul succesiunilor de Mari Maeştrii de la Toth şi până în prezent a rămas neîntrerupt. Rosicrucienii se spune că ar fi descendenţii acestei scoli, în timp ce Francmasonii sunt descendenţii şcolii înfiinţate de Solomon.

Cât despre Toth? Acesta a rămas simbolul filozofilor, ocultiştilor, alchimiştilor şi al tămăduitorilor din toate timpurile, chiar şi în ciuda faptului că majoritatea textelor acreditate lui au fost pierdute odată cu focul ce a cuprins Biblioteca Regală din Alexandria în trecut.

Cine ştie ce turnură ar fi avut evenimentele istorie de atunci şi până în prezent dacă toată acea cunoaştere ar fi trecut testul timpului?

Sursa: Ancient-Origins

O bază secretă a fost găsită cu ajutorul Google Earth în munţii Himalaya

Suprafaţa Pământului rămâne în mare parte nedescoperită, lăsând astfel loc pentru o mulţime de locuri ascunse, asta fără să punem la socoteală vastitatea apei  ce reprezintă 71% din suprafaţa totală a planetei.


Restul de 29% de zona uscată încă deţine o grămadă de teritorii ce nu sunt marcate exact pe hartă. Zone noi abia acum sunt descoperite cu ajutorul tehnologiei de scanare cu laser (LIDAR). Cercetătorii considera secolul 21 ca fiind “nouă eră a explorării,” deoarece sunt confidenţi că avansul tehnologic îi va conduce la noi descoperiri legendare.

Naţional Geographic explica într-un articol cât de puţine lucruri am descoperit de fapt la suprafaţa Terrei:

Atunci când Societatea Naţional Geographic a acordat primul premiu arheologic lui Hiram Bingham în 1912, ehipa de cercetători pleca către Machu Picchu cu o piesă tehnologică extrem de avansată la acea vreme: o cameră video Kodak panoramic.

Acum mai bine de 100 de ani de la eveniment, arheologii au o colecţie impresionantă de unelte la dispoziţie; de la echipament pe senzori ce permit acestora să vadă dincolo de câmpul vizual, până la computere atât de puternice încât pot procesa într-o secundă ceea ce până acum ar fi luat oamenilor mii şi mii de ani.”

Poate că sună destul de bine, dar pe de altă parte asemenea tehnologii sunt destul de exclusiviste. Doar o mână de oameni au acces sau îşi pot permite asemenea echipament, şi deşi nu există niciun dubiu că secolul acesta va aduce descoperiri remarcabile, să nu uităm de celelalte taine ce nu ajung în media globală. Haide-ţi să ne concentrăm puţin pe descoperirile mai puţin importante, pentru că acestea ne pot face să înţelegem la fel de bine puzzle-ul istoriei umanităţii.

Un exemplu concret este această descoperire misterioasă ce ridică o mulţime de semne de întrebare. În Ianuarie 2016, utilizatorul contului de YouTube MexicoGeek a postat locaţia unei zone fascinante din munţii Himalaya. Cu ajutorul Google Earth, acesta a dat peste ceea ce pare a fi o peşteră ascunsă localizată pe un versant abrupt. Descoperirea este extrem de intrigantă pentru că este clar inaccesibilă oamenilor. Ce credeţi că ar putea fi acolo?

Potrivit unor analişti, punctul negru ce maschează versantul ar putea fi intrarea secretă ce duce spre interiorul Pământului, posibil către tărâmul de legenda al Agarthei. Aceştia mai speculează că fiinţe extraterestre au construit un perete holografic pentru a masca intrarea, iar când privim imaginile din satelit, holograma este percepută sub această formă întunecată.

Alte ipoteze mai realiste indică faptul că punctul negru ar putea fi o acoperire intenţionată a unei facilităţi secrete sau baze militare. Dar, având în vedere creasta inaccesibilă unde baza a fost construită, împreună cu condiţiile dure din Himalaya, presupusa bază militară ar ascunde ceva cu adevărat top-secret, pavând astfel calea către şi mai multe scenarii din afara lumii noastre.

Se poate ca ceea ce vedem în imagini să fie o bază secretă? Până la urmă se găseşte într-unul din cele mai sfinte locuri de pe Pământ – Himalaya, o regiune muntoasă ce se întinde peste mai bine de 2,400 de km într-un arc lung şi îngheţat. Zona este mărginită la nord de platoul Tibetan, la sud de câmpia indo-gangetica, iar la nordvest de lanţul muntos Hindus. o zona incărcată cu istorie.

Deşi nu există răspunsuri certe la întrebările puse mai sus, această descoperire este suficientă pentru a trage propriile concluzii.

Coordonatele sunt la dispoziţia oricui este interesat – Munţii Kang Tanga, Nepal / 27°47’43.40″N  86°49’6.40″E.


Arheologii găsesc picturi cu fiinţe extraterestre şi OZN-uri vechi de 10,000 ani în India

Folosindu-se de aparatură de ultimă oră, cercetătorii au reuşit să determine vârsta unor picturi bizare descoperite în India. Imaginile au fost găsite într-o peşteră şi descriu fiinţe neobişnuite, împreună cu un obiect misterios ce seamănă cu o farfurize zburătoare.


Se pare că aceste picturi au fost făcute acum mai bine de 10,000 de ani de către popoarele locale ce se poate să fi întâmpinat creaturi din alte lumi. Departamentul Arheologilor din statul indian Chhattisgarth au cerut asistenţă agenţiilor aerospaţiale din SUA şi India pentru a afla mai multe despre acest design intrigant din zona tribală Baştar.

Analiştii din Vest au fost surprinşi de picturile descoperite datorită numeroaselor caracteristici ce le au în comun cu reprezentările extratereştrilor din zilele noastre. Potrivit acestora, reprezentările au fost făcute de către indienii aboriginali (băştinaşii) ce se pare că aveau formată o imagine clară cu aceste presupuse fiinţe extraterestre, ca şi cum ar fi avut în faţă un film science-fiction.

Este posibil ca acum 10,000 ani, oamenii din această regiune să fi fost martorii, sau chiar să fi întâlnit personal aceste fiinţe fantastice pe care ulterior le-au desenat pe peretele peşterii drept amintire a măreţiei lor?

Având în vedere că asemenea reprezentări se găsesc şi în alte locuri de pe glob aparţinând altor culturi, ipoteza extratereştrilor străvechi ce au vizitat Pământul acum mii de ani nu pare prea departe de realitate.

Potrivit arheologului J.R. Bhagat ce a investigat peştera cu pricina, există şi alte lucruri ce contribuie la misterul general, precum localnicii ce încă venerează aceste picturi rupestre. Acesta considera şi că străbunii săi au fost martorii sosirii unor fiinţe extraterestre în navele lor spaţiale, dar până nu sunt găsite mai multe dovezi, afirmaţia de mai sus rămâne doar o speculaţie.

Există câteva mituri ce circula printre localnicii acestor cătune. În timp ce unii idolatrizează picturile, alţii spun poveşti auzite de la strămoşii lor despre “oamenii rohela,” sau “cei de statură mică” ce au coborât din cer într-un obiect rotund precum o farfurie şi au luat cu ei unu sau doi consăteni care nu s-au mai întors.”

Picturile sunt făcute în culori naturale ce abia dacă s-au deteriorat pe parcursul anilor. Siluetele reprezentate deţin arme similare săbiilor şi nu au trăsături determinate, nasul şi gura lipsind cu desăvârşire. În câteva imagini apar chiar îmbrăcaţi în costume spaţiale. Nu putem nega posibilitatea unei imaginaţii bogate a oamenilor preistorici, dar oamenii de obicei îndrăgesc aceste lucruri.

Dacă ar fi să ne luăm după ipoteza oamenilor peşterii, cum se face că feţele acestor fiinţe sunt atât de diferite de cele ale oamenilor? Şi cum se face că aceste presupuse fiinţe extraterestre poarta coifuri şi ţin în mâna săbii bizare într-un timp în care ştiinţa modernă spune că oamenii erau primitivi şi rudimentari?

În afară de aceste argumente, multe alte artefacte au fost dezgropate în India, o ţară acoperită de mister cu un trecut complex ce implică tuneluri subterane, zeităţi ciudate, o cultură marcantă şi complexă, şi desigur Vimanele – vechile maşinării zburătoare specifice zonei.

Se poate deci că ceea ce vedem în imagini să fie munca oamenilor peşterii? Sau mai degrabă opera unor oameni ce au fost surprinşi de vizitatori de pe alte planete sau dimensiuni?

Avem dovada că un univers paralel s-a ciocnit în trecut cu al nostru

Această ştire poate veni ca o surpriză pentru unii, dar un cercetător a obţinut recent dovada că universul nostru s-a ciocnit cu un altul în trecutul îndepărtat. Anomalia a fost depistata în urma analizei hârtii undelor microcosmice, iar regiunea cu pricina a apărut pe radar. Acum avem dovada imprimată a unui univers paralel ce a co-existat cu al nostru.


Până de curând, oamenii de ştiinţă priveau universul ca tot ceea ce este, de la tot ceea ce ne înconjoară şi până la vastitatea spaţiului, timpul, materia şi legile fizicii. Dar, un nou termen – multivers – şi-a făcut apariţia. Acesta presupune un număr nedefinit de universuri ce sunt create constant, fiecare dintre ele co-existand şi posedând legi unice ale fizicii.

Deşi nu toată comunitatea ştiinţifică este de acord cu această teorie, nume importante precum Stephen Hawking, Alan Guth şi Neil DeGrasse Tyson susţin aceasta idee.

În urma analizei hârtii microundelor cosmice ce a fost făcută publică de Agenţia Spaţială Europeană (ASE), Ranga Ram Chary, un cercetător din cadrul CalTech, SUA, a descoperit o zonă ce strălucea neobişnuit ce el consideră că reprezintă chiar rămăşiţele unui univers paralel.

Harta microundelor cosmice reprezintă radiaţiile rămase în urma Big Bang-ului, iar aceste date au fost colectate cu ajutorul unui observator special conceput de cei de la ASE. După ce au colectat cât mai multe informaţii cu putinţă între anii 2009 şi 2013, savanţii implicaţi au făcut disponibilă această hartă detaliată.

Ulterior, Chary a găsit un semnal neobişnuit ce provenea de la o zonă a acestei hărţi. Anomalia prezentă în locaţia cu pricina era de 4,500 de ori mai luminoasă decât ar fi trebuit să fie. După şi mai multe analize, cercetătorul a ajuns la concluzia că aceasta poate fi amprenta lăsată de un univers paralel ce la un moment în timp s-a ciocnit cu universul nostru.

…poate fi şi din cauză că universul nostru s-a ciocnit cu un altul paralel,” a spus Chary.

Din moment ce nu întreaga comunitate ştiinţifică este confidenta cu termenul “multivers,” Chary a mai speculat că zona bizară se poate datora şi zgomotului, deşi a admis că şansele pentru acest lucru sunt de 30%. Cercetătorul a declarat următoarele într-un e-mail:

Trebuie să avem încredere în datele colectate din moment ce natura are această metodă de a ne surprinde prin lucruri neaşteptate. Dar, pentru ceva aşa neobişnuit precum un univers paralel, avem nevoie de minim două piste independente. În momentul de fată avem doar una, şi se află chiar la limita datelor unităţii planck.”

Mai jos este harta celor de la ASE. Puteţi observa variaţii mici în temperatură ce corespund zonelor cu densităţi diferite în funcţie de perioada de timp a formării universului nostru: seminţele viitoarelor stele şi galaxii, cum au fost numite. Zona încercuită este unde celălalt univers a fost descoperit.

Pentru a înţelege mai bine acest concept de multivers, cei de la The New York Times şi-au imaginat un rezumat al timpului:

“…potrivit modelului standard, la scurt timp după ce universul a luat fiinţă acum 14 miliarde de ani, s-a extins brusc şi exponenţial. Această ‘inflatie’ poate fi înţeleasă dacă ne imaginăm că universul observabil este, relativ vorbind, o mică pată de spaţiu îngropată sub un labirint vast şi interconectat de regiuni cosmice.”

Sub această teorie, dacă ai privi multiversul prin ochii lui Dumnezeu, ai putea observa o serie de Big Bang-uri ce generează o încâlcitură de alte universuri învelite într-un supercluster de spaţiu ce se dezvoltă frenetic. Deşi universurile individuale pot să înceapă şi să se sfârşească, multiversul este pe vecie.”

OZN filmat de camerele video în timpul unei erupţii vulcanice din Japonia

Dacă aveţi de gând să vedeţi un OZN în viitorul apropiat, cea mai bună şansă o veţi avea probabil dacă vizitaţi un vulcan activ. Pentru motive necunoscute, erupţiile vulcanice sunt responsabile pentru un număr mare de apariţii OZN, toate înregistrate de camerele video.


O captură intriganta de acest fel vine din insula Japoniei Kuchinoerabu şi a fost surprinsă în dată de 29 Mai, 2015. La ora locală 9:59 AM, muntele Shindake a erupt cu furie propoulsand rocă încinsă şi gaze toxice la o altitudine de 5 mile.

Muntele cu o altitudine de peste 600 de metri i-a luat pe localnici prin surprindere, ultima manifestaţie de genul fiind înregistrată în August 2014. Înainte de aceste răbufniri, vulcanul fusese latent de mai bine de 34 de ani.

După cum veţi vedea, în timp ce un nor gros de smog se ridică la mii de metri deasupra vulcanului, un obiect misterios îşi face intruziv apariţia. Puteţi vedea OZN-ul începând cu secundă 0:40 în timp ce intră în cadru din partea din stânga, mijloc. Acesta menţine o traiectorie liniara şi lasă în spate o dâră vizibilă, posibil în timp ce străpunge norul gros de fum.

Pentru o mai bună claritate, recomandăm să vizionaţi materialul video pe tot ecranul.

Unii oameni consideră că dispozitivul prezent în imagine este o pasăre, sau chiar o dronă, dar având în vedere toată tevatura fierbinte cauzată de erupţie, este greu de crezut că o făptură vie ar suporta asemenea condiţii atmosferice. În cazul dronei, este uşor de imaginat ce ar putea păţi dacă ar zbura aşa de aproape de rezidurile încinse propulsate de vulcan.

Cu acestea fiind spuse, singura explicaţie viabilă rămâne cea a unui OZN, respectiv un dispozitiv extraterestru ultra-avansat, sau poate una din jucăriile armatei.

Analizând ipoteza unor extratereştrii ce pilotează nava prin dreptul vulcanului ce abia a erupt, ne punem următoarea întrebare: Oare ce îi atrage pe aceştia la un munte aprins? Să fie oare vorba de energia vulcanului ce este irezistibilă pentru vizitatorii spaţiali? Sau poate că senzorii lor avansaţi reperează asemenea forţe şi vor să capteze şi ei o porţiune din această?

Alţii spun despre craterele vulcanelor că sunt de fapt portale ce duc spre Shambala – oraşul renumit din interiorul pământului. O astfel de speculaţie este de luat în calcul pentru că ar furniza camuflajul perfect pentru extratereştrii ce călătoresc între lumi. Imaginaţi-vă doar condiţiile infernale de la suprafaţa muntelui. Pun pariu că nici un om nu ar vrea să fie aproape de suprafaţa unui vulcan în momentul erupţiei.

Vă reamintesc că OZN-urile sunt o privelişte obişnuită pe lângă vulcanii activi. În Aprilie 2015, două tipuri de OZN-uri au fost surprinse lângă vulcanul Calbuco din Chile ce a erupt, iar alte apariţii au avut loc lângă vulcanul Turrialba din Costa Rica în martie.

Pentru moment, vom continua să prezentăm cele mai bune dovezi cu aceşti vizitatori intergalactici şi alte mistere universale. Nu suntem singuri pe acest pământ, poate că niciodată nu am fost.

Această maşină alimentată de thoriu poate merge 100 de ani fără realimentare

Maşina incredibilă din această imagine este un concept teoretic ce poate funcţiona pentru 100 de ani fără a avea nevoie de o singură realimentare. Un asemenea vehicul ar funcţiona exclusiv pe thoriu, unul dintre cele mai dense materiale prezente pe Pământ.


Remarcabila densitate a toriumului (11,7 grame pe metru cub) poate stoca o cantitate impresionantă de energie. Pentru a vă face o idee, cam de 20 de milioane mai multă energie decât cea reţinută în cărbuni.

Asta înseamnă că o mică fracţiune de thoriu are potenţialul de a produce aceeaşi energie precum o cantitate uriaşă obţinută prin arderea de cărbuni şi combustibili fosili. Un gram de thoriu conţine dinamism ce ar fi produs de 28,000 litrii de ulei.

Dacă această fortă ar putea fi accesată, thoriul ar putea fi soluţia pentru toate grijile umanităţii legate de energie, fără să punem la socoteală reducerile masive din rândul gazelor cu efect de seră ce încălzesc planeta. Singura parte negativă este radioactivitatea acestui material, ceea ce implică măsuri sporite de siguranţă pentru a furniza un mediu sigur de exploatare a toriumului.

Inspirată de potenţialul uriaş pe care thoriul îl posedă, o companie numită Sisteme Laser a dezvoltat un concept teoretic pentru maşina alimentată de thoriu. Un asemenea vehicul nu ar avea nevoie niciodată de realimentare, maşina având şanse mai mari să intre definitiv în revizie înainte să rămână fără combustibil. Pentru acest concept indrăznet, compania Sisteme Laser a conceput un laser alimentat de o mică cantitate de thoriu.

Acest laser a fost apoi direcţionat către suprafaţa apei până când aceasta a început să fiarbă, producând astfel condens. Aburul rezultat a fost apoi folosit pentru a mişca turbina ce generează energie electrică, punând astfel prototipul în mişcare.

Prin incorporarea thoriului în designul sistemului de alimentare, compania Sisteme Laser s-a asigurat că această maşină pe thoriu are potenţialul de a funcţiona pentru mai bine de 100 de ani fără să fie nevoie de o singură realimentare.

Poate şi mai impresionant este faptul că o asemenea maşină ar necesita doar înglobarea a 8 grame de thoriu pentru a genera energie pe viaţă. Un asemenea prototip nu ar produce emisii şi ar rezolva cu siguranţă dependenta umanităţii de combustibili fosili. În acelaşi timp ar reduce substanţial încălzirea globală, asta dacă maşina cu pricina ar fi produsă la scară largă.



Un OZN se prăbuşeşte într-un lac din Canada, armata muşamalizează imediat incidentul

Atunci când un OZN s-a prăbuşit într-un lac dintr-o zonă greu accesibilă din Canada, armata a intervenit repede ca să acopere urmele, în ciuda vremii ce era extrem de neprielnică. Iată relatarea pe scurt a celor întâmplate:


În dată de 18 Februarie, 2015, un obiect neidentificat s-a prăbuşit în Rezervaţia Jackhead a nativilor indieni din Canada. Armata a intrat repede pe fir şi a pornit către zona cu pricina pentru a vedea despre ce este vorba. Ajunşi la faţa locului, forţele militare au blocat accesul tuturor persoanelor neautorizate.

În timp ce se făceau investigaţii la suprafaţa Lacului Winnipeg unde se prăbuşise dispozitivul, nimeni nu a avut voie să părăsească sau să intre în rezervaţie. Surprinzator sau nu, rezidenţii au fost vizitaţi de trupele militare ce i-au sfătuit să nu părăsească adăpostul casei deoarece un exerciţiu militar de amploare este în desfăşurare.

Această acţiune a fost destul de suspicioasă deoarece afară era prezent un front de aer extrem de rece, făcând astfel timpul petrecut afară un real pericol pentru sănătate.

Un bărbat ce a rămas în interiorul rezervaţiei a declarat următoarele:

Aparent, o navă în formă de disc a fost văzută în timp ce se îndrepta spre stratul gros de gheaţă ce acoperă lacul. Cel puţin o persoană a făcut poze la acest eveniment, dar a fost reţinută odată cu sosirea forţelor armatei.”

Militarii au ajuns la faţa locului în număr mare şi au adus cu ei întreg arsenalul, suprimând astfel eficient câmpul vizual al locului unde se presupune că s-a prăbuşit OZN-ul. Din fericire, câţiva cetăţeni viteji au sfidat oridinele şi au reuşit să facă câteva poze în ciuda vremii aprige. Imaginile arată echipamentul adus de armată la faţa locului, subliniind importanţa acestui exerciţiu subit ce a avut loc în această zonă lipsită (până atunci) de evenimente.

Deţinută de Indieni, Rezervaţia Jackhead este guvernată de propiile lor legi ce nu cad sub incidenţa guvernului Canadian, astfel că operaţiunile militare ca aceasta nu sunt permise, facand astfel din întreaga operaţiune un eveniment nepermis, cel puţin în teorie.

Dakotah Traverse este unul din martorii acestui eveniment de forţă majoră şi spune că niciun eveniment nu s-a petrecut aici până în prezent. A adăugat şi că apariţiile OZN sunt ceva frecvent în zona respectivă:

Oamenii mei au parte de astfel de lucruri de ani buni. Este amuzant cum armata a pătruns în această rezervaţie pentru a se antrena, ceva ce nu au mai făcut până acum, mai ales într-un mod aşa brusc şi cu atâtea trupe după ei. Rezervaţia mea nu a primit niciodată atâta atenţie, în special din partea armatei. Nici măcar nu pot cuprinde această zonă pe hartă, este atât de mică şi nesemnificativă.”

În timp ce localnicii au povestit despre forţele armatei ce au extras un obiect misterios în formă de disc din apele îngheţate cu ajutorul snowmobilelor, oficialii armatei Canadiene au declarat că acest eveniment nu a fost nimic mai mult decât un simplu exerciţiu de rutină pentru soldaţii ce ar urma să se confrunte cu prăbuşirea unui avion în zona Arctică. Conform acestora, exerciţiul a vizat doar tehnicile de recuperare.

Nu există ceva precum extratereştrii, doar prietenii mei din Forţele Aeriene ce au venit să ne ajute cu acest exerciţiu. Îl am pe comandantul responsabil chiar lângă mine, şi să ştiţi, chiar ne asigura că nu a existat niciun OZN, aşa zice el.”

După cum speculaţi şi voi, este destul de improbabil ca un exerciţiu de rutină să se fi desfăşurat acolo deoarece militarii au refuzat să ofere orice detaliu cu privire la eveniment. Nicio dovadă nu a fost făcută publică pentru a ne asigura că într-adevăr un avion s-a prăbuşit acolo.

În orice caz, suntem convinşi că incidentul a avut o asemenea natură secretiva pentru că un OZN s-a prăbuşit în lacul Winniepeg. Speculăm că originile sunt fie extraterestre, fie este vorba de o jucărie sofisticată a armatei ce s-a prăbuşit datorită condiţiilor meteo extrem de neprietenoase.

Dovada că pământul este plat? Priviţi cum această rachetă se loveşte de un dom invizibil!

Una dintre cele mai zdruncinătoare teorii prezente pe internet trebuie să fie cea a Pământului Plat, asta pentru că ideea în sine contravine cu toate principiile stabilite de ştiinţa modernă până în prezent.


Această idee ce a câştigat de curând tracţiune nu este aşa nouă pe cât aţi crede. Încă din timpuri străvechi, numeroase culturi au trăit cu acest concept al unui pământ finit. Pământul văzut că o lume sferică apare încă de pe vremea grecului Pitagora, dar rădăcinile teoriei se extind mult mai mult în trecut.

Primele culturi cunoscute ce au menţionat despre pământul plat au fost Egiptenii antici şi cei din Mesopotamia. Potrivit acestui model lumesc, Pământul este înconjurat de un zid de gheaţă colosal, astăzi perceput drept cel mai sudic şi dezolant continent – Antarctica. Cu temperaturi medii de -55 grade Celsius, această regiune se presupune că împiedica fiinţele vii să treacă dincolo.

După această regiune îngheţată se speculează că există un dom de sticlă imens ce încapsulează întreaga noastră lume. Soarele şi luna sunt şi ele aflate într-un plan bi-dimensional şi se mişca circular în jurul lumii noastre.

Chiar şi în aceste timpuri trăite de noi există oameni ce cred cu tărie în această ipoteză şi sunt convinşi că lumea este într-adevăr plată. Mai mult, există o întreagă conspiraţie ce maschează acest adevăr, iar motivele sunt parţial necunoscute.

Recent, organizaţii de civili au început să trimită rachete în spaţiu pentru a demonstra teoria pământului plat şi potrivit acestora, tot ce ni s-a spus până în prezent este o mare minciună, o mascaradă complexă ce încă nu poate fi înţeleasă pe deplin.

Dovadă, spun ei, este facptul ca racheta propulsată în spaţiu, la o anumită altitudine, se loveşte de un dom invizibil. Urmările sunt mai mult decât bizare, dispozitivul încetând să mai înainteze, iar viteza de rotaţie încetează brusc la impactul cu domul. Priviţi filmările de mai jos pentru a înţelege mai bine.


Această sabie vikingă a fost făurita cu ajutorul unei tehnologii din viitor

Sabia Vikingă Ulfberht a fost făurita dintr-un metal atât de pur încât arheologii nu pot găsi o explicaţie viabilă. Se presupune că o asemenea tehnologie de prelucrare a metalului nu a fost inventată decât după mai bine de 800 de ani, în timpul Revoluţiei Industriale.


Aproximativ 170 de săbii Ulfberths au fost găsite, toate datând între anii 800 şi 1000 d.Hr. Documentarul celor de la Naţional Geographic intitulat “Secretele săbiilor Vikinge” din 2012, a analizat aceasta compoziţie metalurgică misterioasă a sabiei.

În procesul de făurire, minereul trebuia încălzit la 3,000 de grade Fahrenheit pentru a se transforma în lichid, permiţând astfel fierarului să scape de impurităţi. Carbonul este de asemenea mixat în compoziţie pentru a forjă metalul fărâmicios. Tehnologia medievală nu permitea fierului să fie încălzit la asemenea temperaturi, aşa că impurităţile erau înlăturate prin lovire, o metodă cu mult inferioară.

Dar, sabia Ulfberth aproape că nu are asemenea impurităţi, iar compoziţia de carbon este de 3 ori mai mare faţă de alte metale de la acea vreme. Metalul cu pricina se numeşte “oţel creuzet.”

Ulfberht cu două tăişuri

Se presupune că în timpul revoluţiei industriale s-au inventat primele cuptoare capabile să încălzească fierul la asemenea temperaturi.

Fierarul autohton Richar Furrer din Wisconsin a discutat despre dificultăţile ce ar fi apărut în procesul de făurire al acestor săbii. Furrer este descris în documentarul celor de la Naţional Geographic că fiind unul din puţinii oameni de pe planetă ce are capacităţile necesare de a reproduce sabia Ulfberht.

Pentru a o face cum trebuie, este cel mai complicat lucru pe care ştiu să-l fac,” a spus acesta.

A mai oferit detalii despre cum făuritorul lui Ulfberht ar fi fost considerat un individ cu puteri magice. “Pentru a fi capabil să făureşti o asemenea armă din ţărâna este un lucru extrem de puternic,” a spus acesta. “Dar, să faci o armă ce se putea îndoi fără să se rupă, ce rămânea ascuţită şi cântărea atât de puţin, ar fi fost considerat ceva legat de supranatural.”

Furrer a lucrat zile în şir pentru a reproduce o sabie similară folosindu-se de tehnologie medievală, deşi a folosit tehnicile puţin diferit. Cea mai mică greşeală putea transforma sabia într-o bucată de metal simplă, aşa că l-a final şi-a declarat succesul cu mai mult răgaz decât voioşie.

Teoriile propun ca această tehnică supranaturală ar fi ajuns la vikingi din Orientul Mijlociu. Ruta comercială de pe Volga creată între aşezămintele vikinge şi Orientul Mijlociu s-a deschis cam în aceeaşi perioadă când primele Ulfberhts au început să apară, şi s-a închis când acestea nu au mai fost de găsit.

Să fie această teorie plauzibilă? Sau putem considera că maeştrii fierari din tecut au primit într-adevăr suportul “zeilor” pentru a dobândi această cunoaştere superioară asupra prelucrarii metalului?

Putem doar specula, dar adevărul este undeva acolo.

Sursa: Ancient-origins