Un cercetător descoperă presupuse structuri artificiale pe suprafaţa planetei Venus

După ce NASA a făcut publice mii de imagini cu suprafaţa planetei Venus, nu a durat mult până când un vânător de anomalii spaţiale a descoperit formaţiuni misterioase ce se află pe suprafaţa celei de-a doua planete de lângă Soare.


Chiar dacă mulţi consideră că Venus este un loc neprimitor pentru oameni, presupusele structuri artificiale ce se află acolo ar putea schimba punctul multora de vedere.

Mundodesconocito este cel ce a făcut publică descoperirea pe contul său de YouTube, dezvăluind astfel structuri bizare ce el pretinde că sunt oraşe extraterestre de proporţii colosale. Spusele sale se bazează pe o analiză amănunţită a pozelor publicate de NASA cu suprafaţa lui Venus rezultate în urma mişunii Magellan ce a operat între anii 1980 şi 1990.

Pentru a scoate mai bine în evidenţă presupusele formaţiuni artificiale, bărbatul a construit modele 3d pentru a le spori vizibilitatea şi pentru a-i face pe oameni să înţeleagă că ceea ce văd nu sunt vulcani şi nici cratere de impact de la asteroizi.

Proba Magellan trimisă pe Venus a colectat numeroase imagini ce au fost în cele din urmă publicate de NAŞA. Acestea arată oraşe uriaşe, structuri artificiale şi tot felul de elemente ce se aseamănă unor construcţii consolidate de către o rasă extraterestră ce a colonizat său locuieşte pe a doua planetă din sistemul nostru solar. În filmarea ce urmează vom prezenta aceste structuri interpretate cu ajutorul tehnologiei 3d.”

Să fie aceste structuri într-adevăr artificiale, sau există o explicaţie mai raţională pentru acestea? Pentru a înţelege dacă analistul are dreptate, haideţi să ne uităm mai bine la planeta Venus:

Este a doua planetă de lângă Soare, similară ca şi dimensiune cu Pământul, iar atmosfera densă înmagazinează căldura formând un efect de seră fugitiv. Stratul permanent de nori este ceea ce reţine căldură, rezultând astfel în temperaturi la suprafaţă de 489 de grade Celsius, suficient de fierbinte cât să topească plumbul. Venus este astfel cea mai fierbinte planetă din sistemul nostru solar.

Suprafaţa venusiană este în mare parte formată din vulcani şi munţi, cu cel mai înalt lanţ muntos ridicându-se la peste 11 kilometri de la sol. Are un sistem retrograd, adică se învârte invers faţă de celelalte planete, făcând astfel Soarele să apară din vest şi să apună în est.

Suficient de ciudat, dar acest lucru face ca un ciclu noapte-zi pe Venus să fie de 117 zile pământene, astfel că o zi întreagă pe Venus durează mai mult decât un an în acest loc. Durează 225 de zile pământene până când Venus efectuează o orbită completă în jurul Soarelui şi 234 zile pământene până când un ciclu noapte/zi este complet. Sună aproape imposibil ca viaţa să existe la suprafaţa acestei planete, dar există şi alte anomalii ce pot întoarce balanţa.

Expresul Venusian trimis de cei de la ESA (European Space Station) a studiat planeta începând din 2006 şi până la finele lui 2014 când a rămas fără combustibil. În acest punct, robotul s-a prăbuşit aproape de Polul Nord al lui Venus unde a întâmpinat temperaturi de -157 grade Celsius, mai rece decât oriunde pe Pământ. Aceste observaţii recente au dezvăluit că atmosfera planetei este mult mai misterioasă decât s-a anticipat în prealabil.

Aproximativ 80% din suprafaţa planetei este acoperită de câmpii vulcanice, dar absenţa unor dovezi de activitate a lavei rămâne o enigmă. Alte studii au sugerat că acum miliarde de ani atmosfera venusiană era precum cea a Pământului şi existau cantităţi substanţiale de apă lichidă la suprafaţă.

Deşi nu există dubii că elementele de la suprafaţă ar face viaţa imposibilă, există speculaţii asupra posibilităţii existenţei unor forme de viaţă aflate undeva în straturile superioare de nori, la 51 de kilometri de la suprafaţă, unde temperaturile oscilează între 30 şi 80 de grade Celsius.

Vulcani ciudati pe Venus

Aşa că se poate ca afirmaţiile celui ce a descoperit bizarele structuri să fie adevărate până la urmă. Să existe cu adevărat structuri artificiale pe suprafaţa venusiană, cea mai apropiată planetă de Pământ?

Având în vedere noutăţile prezentate de proba celor de la ESA unde temperaturi sub limita îngheţului există pe o planetă infernală precum Venus, se poate că şi alte aspecte surprinzătoare să existe şi să aştepte să fie descoperite. Planeta are numeroase elemente bizare ce depăşesc înţelegerea noastră pentru moement, însemnând că mai avem multe de învăţat despre această lume pietroasă şi încapsulata de nori.

Există o şansă mică ca aceste structuri să fie artificiale, iar NASA nu ne-ar dezvălui niciodată probabil că un oraş extraterestru se află aşa aproape de Pământ, chiar dacă ipoteză ar fi reală. Putem specula multe în această privinţă, aşa că mai bine filtram informaţia şi ne formăm propriile opinii. Adevărul este undeva acolo.

Harta cu suprafaţa planetei Venus folosită de cercetători o puteţi găsi AICI.


NASA a aruncat în aer o bază extraterestră aflată pe Lună în timp ce omenirea privea în direct

Ar putea guvernele lumii să ascundă ceva atât de crucial precum existenţa unor structuri extraterestre prezente pe suprafaţa Lunii? Continuăm dilema cu o nouă întrebare: Au aruncat cei de la NASA în aer asemenea structuri în anul 2009?


Ideea că luna încă ar putea avea pe a ei suprafaţă structuri misterioase lăsate în urmă de civilizaţii avansate din trecutul îndepărtat nu este una nouă. Dealungul anilor, mai multe fotografii cu OZN-uri şi alte anomalii au ieşit la iveală, arătând astfel lumii ca forme complexe se regăsesc pe suprafaţa astrului celest.

Există şi o presupunere ce atrage teoriile conspiraţiei precum un magnet. Aceasta are legătură cu misiunile din 2009 a celor de la NASA intitulate LRO, respectiv LCROSS. Iară şirul narativ:

În data de 18 Iunie, 2009, NASA a lansat o dublă misiune spaţială – o probă de mărimea unei maşini numită Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) şi o navetă mai mică numită Lunar Crater Observation and Sensing Satellite (LCROSS.)

Unicul scop al LRO era acela de a mapa suprafaţa lunară, în timp ce LCROSS a avut o misiune kamikaze – a fost trimisă cu un scop precis şi bine planificat de a impacta o anumită zonă de pe Lună, mai precis un crater aflat în apropierea polului sud.

Potrivit declaraţiei oficiale ale agenţiei spaţiale, impactul cauzat de LCROSS urma să determine prezenţa (sau absenţa) apei în craterul cu pricina aflat pe partea întunecată a lunii, însă conspiratorii nu au putut cumpăra această explicaţie oficială.

Majoritatea teoriilor ce vizează LCROSS spun că misiunea a fost mult mai complexă şi distructivă, în sensul că a transportat o mică încărcătura nucleară menită să distrugă o bază extraterestră aflată în interiorul şi în jurul craterului cu pricina. Probabil că vă întrebaţi de ce ar face una ca asta?

Când te gândeşti mai bine, existenţa unui avanpost extraterestru pe satelitul natural (sau artificial) al planetei Pământ nu necesită prea mult exerciţiu de imaginaţie. Dacă o specie extraterestră ar vrea să ţină un ochi pe evoluţia umanităţii, Luna ar fi probabil locaţia ideală pentru a-şi aşeza baza. Până la urmă, în propria noastră cursă pentru spaţiu, umanitatea a procedat similar pentru că totul se reduce la logistică şi cine o posedă, cine deţine puterea.

Pe 9 Octombrie, 2009, la ora 7:31 a.m., LCROSS şi-a dus la bun sfârşit misiunea prin impactarea lunii la o velocitate de 5,600 de mile pe oră (aprox. 9,000 km/h). În ciuda faptului că evenimentul a fost transmis în direct şi multă lume se uita într-acolo intrigată, oamenii nu au putut observa nicio undă de şoc în urma impactului, chiar dacă craterul se afla pe partea întunecată (partea ce este permanent în umbră). Din această cauză nu s-a putut determina cu exactitate dacă LCROSS a fost o mini bomba atomică sau nu.

Deşi NASA a transmis evenimentul în direct, există oameni ce consideră că întreaga filmare a fost contra-facuta. Acest lucru nu ar fi necesitat mare pricepere pentru că oricum nu au fost dezvăluite prea multe.

…în fine, marele nor de praf şi reziduri rezultat în urma impactului nu a fost vizibil de pe Pămant, lăsând astfel publicului receptiv un sentiment că au fost înşelaţi,” a spus cercetătorul lunar Dr, Paul Spudis într-un interviu ulterior.

Există deci cineva care să dovedească cele menţionate? Pe scurt, da! Uitaţi-vă la această poză cu cercetătorii din cadrul agenţiei spaţiale în timpul programului de lucru la Centrul de Cercetare Ames din Silicon Valley.

Vedeţi ceva ciudat? Dacă nu, priviţi cu atenţie poza acoperită de mâna celui ce arătă spre monitor.

Arată exact precum o structură dreptunghiulară şi ce este ciudat la aceasta este că se afla chiar în craterul Cabeus – zona ce a fost impactata intenţionat de misiunea LCROSS. Dacă ne uităm cu atenţie la poză, un design intrigant şi posibil artificial se paote observa. Această “structură” şi altele precum aceasta pot fi chiar motivul pentru care americanii au încetat să mai trimită misiuni pe Lună.

Dar acest lucru nu explică iniţiativa distructivă avută de cei de la NASA faţă de presupusele structuri lunare prezente acolo. În timp ce unii spun că e mai bine să distrugem anomaliile rămase în loc să rescriem cărţile de istorie, alţii consideră că aceste clădiri sunt nesemnificative pentru umanitate acum că anumite organizaţii au pus mâna pe tehnologie extraterestră, aşa că cel mai bine să scape de toate dovezile rămase.

O intrare uriaşă în suprafaţa lunii apare în imaginile oficiale făcute publice de NASA

O anomalie uriaşă a fost reperată de curând pe suprafaţa lunii, şi seamănă foarte tare cu un portal ce duce în interiorul corpului celest.


In data de 21 Decembrie 1968, misiunea Apolo 8 a celor de la NASA a pornit către satelitul natural al Pământului. Evenimentul a fost unul istoric pentru omenire deoarece a purtat primii oameni în afara orbitei Pământului şi până pe cea a Lunii. Misiunea a fost condusă de Căpitanul Frank Borman, comandantul şi pilotul modulului James Lovell, şi pilotul modulului lunar William Anders. Aceştia au constituit prima misiune umană ce a văzut şi deasemenea fotografiat partea întunecată a lunii (cel puţin aşa ni se spune.)

2908 fotografii au fost făcute în total cu ajutorul unei camere de 70 mm ce a fost instalată pe modulul lunar, şi surprinzător sau nu, mai multe anomalii au fost descoperite ulterior. După ce au orbitat în jurul lunii de 10 ori în decurs de 20 de ore, echipajul a captat un ultim cadru cu suprafaţa întunecată a lunii pe care noi nu ajungem să o vedem niciodată. În această ultimă imagine, o structură triunghiulară imensă este clar vizibilă, iar după ce NASA a făcut publice imaginile, o dezbatere aprinsă s-a stârnit în comunitatea OZN.

Ipotezele cu privire la ce ar putea fi această anomalie variază foarte mult. Imaginea cu pricina este plină de mister şi controversă deoarece ceea ce vedem nu se încadrează în niciun tipar sau criteriu cunoscut. Mai mult, anomalia acoperă o suprafaţă considerabilă a “satelitului natural.”

Deci ce ar putea fi această privelişte misterioasă? Să fie doar o defecţiune a camerei de fotografiat, sau mai degrabă motivul pentru care echipajul Apolo 8 a încetat să mai facă alte fotografii, încheind astfel misiunea fără a mai capta alte cadre?

Nu voi spune despre această apariţie remarcabilă că este o nava-mamă sau OZN pentru că se aseamănă izbitor cu un fel de structură. Unii analişti considera că este un obiect tri-dimensional aflat pe suprafaţa lunii doarece lasă o umbră fadă asupra zonei, iar asta ne duce cu gândul spre o navă extraterestră, ceea ce nu cred a fi cazul.

Chiar dacă o presupusă flota de OZN-uri a fost depistata de curând în apropierea părţii întunecate a lunii, şansele ca o asemenea navă să apară în timpul misiunii Apollo 8 ar fi destul de mici, deoarece extratereştrii nu s-ar face remarcaţi într-o asemenea manieră evidentă (presupun.) În locul ipotezei menţionate mai sus, anomalia poate reprezenta un portal sau intrare ce duce în interiorul lunii, dovedind astfel că satelitul nostru natural nu este deloc aşa “natural.”

În anii recenţi, vânătorii de OZN-uri au dobândit din ce în ce mai multă credibilitate datorită uneltelor tehnologice avute la îndemână. Crrow 777 împreună cu alţi oameni vigilenţi au filmat un fenomen bizar pe care l-au numit “valul lunar.” Potrivit studiilor făcute, Luna este nimic mai mult decât o proietie holografică ce maschează “scena principală” unde extratereştrii (sau armata) operează nestingheriţi. Ştiu că asta nu poate explica lucruri precum mareea, dar acest val lunar surprins de analişti ridică o mulţime de semne de întrebare.

O altă teorie plauzibilă face referire la această “structură” ca fiind o “poartă lunară,” sau un pasaj ce duce în interiorul lunii. Probabil că aţi auzit de termenul “hollow Earth” (pământul gol), dar cum ar fi ca Luna să fie şi ea goală pe dinăuntru?

Sscott Waring a postat pe blog-ul sau o explicaţie interesantă:

Asta păţeşti când ajungi prea aproape de Lună. Aceasta este o intrare gigantă în suprafaţa lunii. În partea din stânga puteţi vedea un zid ce se ridică câteva mile. Ce se petrece aici este faptul că aparatul de fotografiat a fost prea aproape de lună, astfel incat cortina holografică a avut o eroare.”

Ceea ce vreau să spun este că aparetele de filmat de obicei captează potrivit vitezei de expunere. Această viteză nu poate fi schimbată, dar camerele de astăzi au viteza de până la 1/1000 sec. Alte fotografii nu mai arăta anomalia, aşa că acest glitch în cortina de camuflaj a fost atât de rapid încât ochiul uman nu l-a putut observa, dar tehnologia a făcut-o, şi a şi înregistrat-o.”

Aşa că această cameră a misiunii Apolo 8 a avut probabil o viteză de 1/200 secunde, fiind suficient pentru înregistrarea erorii din lună. Este acolo, o putem vedea şi nu este o greşeală, este chiar construită în suprafaţa lunară. Aceasta este dovada excelentă ca Luna este o structură artificială.”

Deşi nu face referire la valul lunar, analistul expune o nouă posibilitate potrivit căreia Luna este artificială. Există dovezi că NASA a bombardat partea întunecată a lunii în 2009, iar guvernul chinez a dezvăluit poze intrigante cu structuri aflate pe suprafaţa lunară ce seamănă izbitor cu niste facilităţi miniere. Este neclar ce au găsit exact acolo, dar există un interes în ceea ce priveşte Luna ce nu poate fi negat de nimeni.

Dacă un avanpost extraterestru aflat pe lună a fost distrus, sau dacă intrarea secretă ce duce în interiorul lunii a fost fotografiată de astronauţii Apolo 8 ce nu aveau băgare de seamă, putem doar specula, însă energia manifestată faţă de Lună în toţi aceşti ani a dovedit oamenilor deschişi la minte că ceva foarte straniu se întâmplă acolo.

Până la ziua adevărului, asiguraţi-vă că aţi descoperit toate aceste anomalii şi informaţii. Până la urma acestea vă pot răspunde întrebărilor mai repede decât guvernul său alte instituţii oficiale.

Link-ul oficial al celor de la NASA.


O bază secretă a fost găsită cu ajutorul Google Earth în munţii Himalaya

Suprafaţa Pământului rămâne în mare parte nedescoperită, lăsând astfel loc pentru o mulţime de locuri ascunse, asta fără să punem la socoteală vastitatea apei  ce reprezintă 71% din suprafaţa totală a planetei.


Restul de 29% de zona uscată încă deţine o grămadă de teritorii ce nu sunt marcate exact pe hartă. Zone noi abia acum sunt descoperite cu ajutorul tehnologiei de scanare cu laser (LIDAR). Cercetătorii considera secolul 21 ca fiind “nouă eră a explorării,” deoarece sunt confidenţi că avansul tehnologic îi va conduce la noi descoperiri legendare.

Naţional Geographic explica într-un articol cât de puţine lucruri am descoperit de fapt la suprafaţa Terrei:

Atunci când Societatea Naţional Geographic a acordat primul premiu arheologic lui Hiram Bingham în 1912, ehipa de cercetători pleca către Machu Picchu cu o piesă tehnologică extrem de avansată la acea vreme: o cameră video Kodak panoramic.

Acum mai bine de 100 de ani de la eveniment, arheologii au o colecţie impresionantă de unelte la dispoziţie; de la echipament pe senzori ce permit acestora să vadă dincolo de câmpul vizual, până la computere atât de puternice încât pot procesa într-o secundă ceea ce până acum ar fi luat oamenilor mii şi mii de ani.”

Poate că sună destul de bine, dar pe de altă parte asemenea tehnologii sunt destul de exclusiviste. Doar o mână de oameni au acces sau îşi pot permite asemenea echipament, şi deşi nu există niciun dubiu că secolul acesta va aduce descoperiri remarcabile, să nu uităm de celelalte taine ce nu ajung în media globală. Haide-ţi să ne concentrăm puţin pe descoperirile mai puţin importante, pentru că acestea ne pot face să înţelegem la fel de bine puzzle-ul istoriei umanităţii.

Un exemplu concret este această descoperire misterioasă ce ridică o mulţime de semne de întrebare. În Ianuarie 2016, utilizatorul contului de YouTube MexicoGeek a postat locaţia unei zone fascinante din munţii Himalaya. Cu ajutorul Google Earth, acesta a dat peste ceea ce pare a fi o peşteră ascunsă localizată pe un versant abrupt. Descoperirea este extrem de intrigantă pentru că este clar inaccesibilă oamenilor. Ce credeţi că ar putea fi acolo?

Potrivit unor analişti, punctul negru ce maschează versantul ar putea fi intrarea secretă ce duce spre interiorul Pământului, posibil către tărâmul de legenda al Agarthei. Aceştia mai speculează că fiinţe extraterestre au construit un perete holografic pentru a masca intrarea, iar când privim imaginile din satelit, holograma este percepută sub această formă întunecată.

Alte ipoteze mai realiste indică faptul că punctul negru ar putea fi o acoperire intenţionată a unei facilităţi secrete sau baze militare. Dar, având în vedere creasta inaccesibilă unde baza a fost construită, împreună cu condiţiile dure din Himalaya, presupusa bază militară ar ascunde ceva cu adevărat top-secret, pavând astfel calea către şi mai multe scenarii din afara lumii noastre.

Se poate ca ceea ce vedem în imagini să fie o bază secretă? Până la urmă se găseşte într-unul din cele mai sfinte locuri de pe Pământ – Himalaya, o regiune muntoasă ce se întinde peste mai bine de 2,400 de km într-un arc lung şi îngheţat. Zona este mărginită la nord de platoul Tibetan, la sud de câmpia indo-gangetica, iar la nordvest de lanţul muntos Hindus. o zona incărcată cu istorie.

Deşi nu există răspunsuri certe la întrebările puse mai sus, această descoperire este suficientă pentru a trage propriile concluzii.

Coordonatele sunt la dispoziţia oricui este interesat – Munţii Kang Tanga, Nepal / 27°47’43.40″N  86°49’6.40″E.


Un OZN se prăbuşeşte într-un lac din Canada, armata muşamalizează imediat incidentul

Atunci când un OZN s-a prăbuşit într-un lac dintr-o zonă greu accesibilă din Canada, armata a intervenit repede ca să acopere urmele, în ciuda vremii ce era extrem de neprielnică. Iată relatarea pe scurt a celor întâmplate:


În dată de 18 Februarie, 2015, un obiect neidentificat s-a prăbuşit în Rezervaţia Jackhead a nativilor indieni din Canada. Armata a intrat repede pe fir şi a pornit către zona cu pricina pentru a vedea despre ce este vorba. Ajunşi la faţa locului, forţele militare au blocat accesul tuturor persoanelor neautorizate.

În timp ce se făceau investigaţii la suprafaţa Lacului Winnipeg unde se prăbuşise dispozitivul, nimeni nu a avut voie să părăsească sau să intre în rezervaţie. Surprinzator sau nu, rezidenţii au fost vizitaţi de trupele militare ce i-au sfătuit să nu părăsească adăpostul casei deoarece un exerciţiu militar de amploare este în desfăşurare.

Această acţiune a fost destul de suspicioasă deoarece afară era prezent un front de aer extrem de rece, făcând astfel timpul petrecut afară un real pericol pentru sănătate.

Un bărbat ce a rămas în interiorul rezervaţiei a declarat următoarele:

Aparent, o navă în formă de disc a fost văzută în timp ce se îndrepta spre stratul gros de gheaţă ce acoperă lacul. Cel puţin o persoană a făcut poze la acest eveniment, dar a fost reţinută odată cu sosirea forţelor armatei.”

Militarii au ajuns la faţa locului în număr mare şi au adus cu ei întreg arsenalul, suprimând astfel eficient câmpul vizual al locului unde se presupune că s-a prăbuşit OZN-ul. Din fericire, câţiva cetăţeni viteji au sfidat oridinele şi au reuşit să facă câteva poze în ciuda vremii aprige. Imaginile arată echipamentul adus de armată la faţa locului, subliniind importanţa acestui exerciţiu subit ce a avut loc în această zonă lipsită (până atunci) de evenimente.

Deţinută de Indieni, Rezervaţia Jackhead este guvernată de propiile lor legi ce nu cad sub incidenţa guvernului Canadian, astfel că operaţiunile militare ca aceasta nu sunt permise, facand astfel din întreaga operaţiune un eveniment nepermis, cel puţin în teorie.

Dakotah Traverse este unul din martorii acestui eveniment de forţă majoră şi spune că niciun eveniment nu s-a petrecut aici până în prezent. A adăugat şi că apariţiile OZN sunt ceva frecvent în zona respectivă:

Oamenii mei au parte de astfel de lucruri de ani buni. Este amuzant cum armata a pătruns în această rezervaţie pentru a se antrena, ceva ce nu au mai făcut până acum, mai ales într-un mod aşa brusc şi cu atâtea trupe după ei. Rezervaţia mea nu a primit niciodată atâta atenţie, în special din partea armatei. Nici măcar nu pot cuprinde această zonă pe hartă, este atât de mică şi nesemnificativă.”

În timp ce localnicii au povestit despre forţele armatei ce au extras un obiect misterios în formă de disc din apele îngheţate cu ajutorul snowmobilelor, oficialii armatei Canadiene au declarat că acest eveniment nu a fost nimic mai mult decât un simplu exerciţiu de rutină pentru soldaţii ce ar urma să se confrunte cu prăbuşirea unui avion în zona Arctică. Conform acestora, exerciţiul a vizat doar tehnicile de recuperare.

Nu există ceva precum extratereştrii, doar prietenii mei din Forţele Aeriene ce au venit să ne ajute cu acest exerciţiu. Îl am pe comandantul responsabil chiar lângă mine, şi să ştiţi, chiar ne asigura că nu a existat niciun OZN, aşa zice el.”

După cum speculaţi şi voi, este destul de improbabil ca un exerciţiu de rutină să se fi desfăşurat acolo deoarece militarii au refuzat să ofere orice detaliu cu privire la eveniment. Nicio dovadă nu a fost făcută publică pentru a ne asigura că într-adevăr un avion s-a prăbuşit acolo.

În orice caz, suntem convinşi că incidentul a avut o asemenea natură secretiva pentru că un OZN s-a prăbuşit în lacul Winniepeg. Speculăm că originile sunt fie extraterestre, fie este vorba de o jucărie sofisticată a armatei ce s-a prăbuşit datorită condiţiilor meteo extrem de neprietenoase.

Robotul Curiosity al celor de la NASA trimite poze cu un presupus astronaut aflat pe Marte

Imagini recente transmise de către robotul Curiosity al celor de la NASA arată o umbră ciudată ce aduce extrem de mult cu un astronaut. Poate această anomalie să dovedească că fiinţe avansate operează deja pe suprafaţa Planetei Roşii?


Numeroase mistere de pe Pământ aşteaptă să fie desluşite. Când vine vorba de alte lumi precum planeta Marte, situaţia capăta deja proporţii colosale, având în vedere că doar anumite agenţii spaţiale au access la aceste informaţii.

Putem oare să tragem concluzii clare bazându-ne doar pe ce ne oferă „ei”? Şi chiar mai mult, putem afirma cu certitudine că nicio fiinţă umană nu a pus piciorul până acum pe Marte?

Pentru a înţelege mai bine întrebările alăturate, haide-ţi să ne uităm la aceste fotografii mai puţin obişnuite făcute de Curiosity ce arata o presupusă umbră a unui astronaut ce stă chiar lângă robot.

Deşi silueta întunecată poate fi interpretată în multe feluri, nu există dubii în legătură cu asemănarea izbitoare cu un astronaut care se ocupă de probleme tehnice ce probabil au fost întâmpinate de robotul pământean.

Forma definită se poate observa nu doar într-o imagine, ci în 4 poze captate într-o perioadă de 45 de minute. Umbra îşi schimbă poziţia constant, iar ultimele două cadre arata presupusul astronaut în timp ce este aplecat deasupra panoului de control.

Deci, poate această ipoteză a unui astronaut ce se îngrijeşte de Curiosity să aibă o bază solidă?

Potrivit lui Scott C. Waring de la ufosightingsdaily, acesta nu este singurul caz când umbre neobişnuite au fost zărite într-o imagine oficială. Acum câţiva ani, un om a dat peste încă o umbră similară a unui presupus astronaut echipat cu un tanc de oxigen ce pare că repară robotul.

Pot aceste două apariţii să fie considerate un caz de pareidolia – fenomen psihologic ce conectează ceva inexistent cu un tipar familiar? Sau mai degrabă reprezintă un scenariu real ce nu poate fi acceptat de minţile noastre standardizate?

Comunitatea analiştilor fenomenelor de acest fel considera această captura inedită ca fiind o dovadă clară că ceva este în neregulă cu întreaga operaţiune de pe Marte, asta dacă acţiunea se petrece într-adevăr acolo. Scott Waring ce a împărtăşit această descoperire incredibilă pe blogul sau, are un punct de vedere interesant:

“Verificam ultimele noutăţi trimise de Curiosity pe site-ul NASA şi am găsit 4 poze cu umbra unui presupus astronaut ce pare că repara robotul. Aceste capturi demonstrează publicului că robotul este întreţinut de oameni aflaţi pe Marte, şi că acolo există şi alte navete spaţiale ce pot transporta oamenii în câteva zile, dar publicul nu are acces la asemenea informaţii”.

A mai adăugat o remarcă, ce-i drept mai nerealistă, dar merită menţionată:

“Am un prieten taiwanez ce lucrează la NASA ce mi-a spus că acum câţiva ani a văzut o navetă verde-albăstruie în formă de roată ce se învârtea în timp ce plutea. Mi-a dezvăluit că aceasta poate trimite un echipaj în spaţiu la viteza de 1/20 din viteza luminii. Este foarte rapidă şi poate ajunge pel una în doar 30 de secunde”.

Un asemenea scenariu nu este greu de imaginat având în vedere avansurile tehnologice din anii recenţi, fără să menţionez de jucăriile secrete ale armatei, dar cred că un asemenea scenariu este improbabil pentru că, chiar dacă am putea atinge asemenea viteze, corpul uman nu ar putea suporta presiunea atmosferică exercitată.

În orice caz, silueta fotografiată în apropierea robotului Curiosity ridică o grămadă de semne de întrebare.

Există deja astronauţi pe Marte ce operează în secret pentru NASA şi alte agenţii spaţiale? Sau mai degrabă oamenii au creat deja o formă de inteligenţă artificială ce ajută cu mentenanţa pe planeta vecină? Marte este cu siguranţă locul perfect pentru testarea unei asemenea maşinării.

Alţii pasionaţi de fenomene ciudate au propus ideea conform căreia, robotul Curiosity se află undeva pe Insula Devon din Canada, şi nu pe Planeta Rosie. Acesta este un punct de vedere veridic ce ar putea explica prezenţa unor oameni în costume de astronaut.

Acestea rămân bineînţeles doar speculaţii bazate pe neîncrederea noastră în instituţiile guvernamentale, dar există o şansă considerabilă ca aceste spuse să fie mai mult decât o simplă teorie a conspiraţiei.

Linkurile oficiale NASA 1, 2, 3, 4.

Google Earth arată locul unde un OZN s-a prăbuşit şi a fost înconjurat de tancuri

O apariţie rară şi în acelaşi timp bizară a fost raportată de către vânătorii de OZN -uri. Acestia spun răspicat că un presupus sit unde un OZN s-a prăbuşit poate fi observat cu ajutorul Google Earth, iar locaţia are tancuri ce stau de veghe.


Staţia McMurdo stă în bătaia condiţiilor aprige din Antarctica. Această facilitate reprezintă principala bază de studiu Americană din această zonă polară. Poate sună ciudat, dar acest obiectiv American a devenit cunoscut în urma unei descoperiri făcute cu ajutorul Google Earth ce arată locul unde un OZN din afara lumii noastre s-a prăbuşit, situl fiind păzit de 4 forme înzăpezite similar cu nişte tancuri.

Se poate vedea o dâră lăsată de OZN în urma impactului cu solul, indicând astfel că imaginile surprinse din satelit au fost făcute după ce acest incident a avut loc.

Prezenţa tancurilor relevă că ceva extrem de valoros trebuie să fi existat acolo, şi este foarte posibil ca armata să fi preluat tot conţinutul respectivei nave.

La scurt timp după ce a fost făcută publică în 2012 de către Valentin Degterev, imaginea controversată a fost repede alterată pentru a masca vehiculele aflate la sol, împreună cu OZN – ul prăbuşit.

Unii oameni ce au prevăzut o asemenea consecinţă au reuşit să stocheze mai multe screenshoturi şi filmări cu incidental. Astfel ne putem bucura şi astăzi de o dovadă incontestabilă, dar care a fost estompată de părţile interesate să ascundă adevărul. Coordonatele sunt deasemenea accesibile.

Încă puteţi accesa prin intermediul Google Earth locul cu pricina – 166.50.31 E/ 77.49.47.46 S, dar tancurile şi presupusul OZN lipsesc cu desăvârşire. Este şi normal că zăpada acoperă toate urmele, în special în acea zonă de lângă Polul Sud. Din fericire, o filmare este încă disponibilă, iar această realitate ce a fost ascunsă încă poate fi vizionată pe YouTube.

O altă imagine intrigantă a fost surprinsă chiar lângă staţia Americană. Intitulată “Farfurie zburătoare peste muntele Erebus, vara 1974,” fotografia prezintă a forma asemănătoare unei farfurii zburătoare deasupra piscului. Poate fi aceasta interpretată ca o prevestire a ceea ce avea să urmeze (şi s-a întâmplat)?

Antarctica poate fi extrem de neospitaliera cu oamenii, deasemenea este o întindere vastă şi în mare parte pustiita, aşa că ipoteza unei baze extraterestre pe aceste meleaguri se conturează de la sine.

Mulţi pasionaţi de OZN – uri cred că Naziştii au avut câteva baze secrete operaţionale în zona Arctică în timpul celui de-al doilea război mondial. Acolo, cercetătorii Germani au dezvoltat propulsoare avansate, au updatat modelul motorului şi al aripilor dispozitivelor de zbor. Drept dovadă stă aeronava experimentală AS6.

Primul grup al forţelor aeriene Americane ce a investigat OZN – uri a realizat că designul avansat al aripilor dispozitivelor de zbor Germane era foarte similar cu OZN – urile descrise în raporturile lor.

Luptătoarele Foo” ale naziştilor au fost văzute atât de puterile Axei, cât şi de Aliaţi, iar relatările istorice vorbesc de aceste farfurii zburătoare care provocau daune considerabile în rândul aeronavelor aliate. Neobişnuitele aeronave foloseau perturbări electromagnetice, o tehnologie similară cu armele electromagnetice cu puls (EMP) deţinute astăzi de Americani.

În 1959, primul cap al Proiectului Blue Book, Căpitanul Edward J. Ruppelt, a oferit următoarele detalii în raportul său:

Când Al Doilea Război Mondial s-a sfârşit, Nemţii aveau câteva tipuri de aeronave şi proiectile ghidate ce noi nu mai văzusem. Majoritatea se aflau într-o fază preliminară, dar acestea au fost singurele aeronave cunoscute pentru capacităţile tehnologice similare obiectelor zburătoare raportate de studiul nostru

Am văzut suficiente scheme şi designuri pentru a realiza că, dacă războiul s-ar fi prelungit încă puţin, am fi fost confruntaţi cu un set total diferit de arme şi aeronave

Cu o istorie amplă în ceea ce priveşte baze secrete şi apariţii OZN, Antarctica poate deţine unele din cele mai arzătoare secrete, şi se poate ca unele din ele să fie operaţionale şi astăzi.

Pot imaginile prezentate să arate un test de a pilota o farfurie zburătoare ce a eşuat? Se poate că America sau Rusia să fi găsit aceste secrete ale Naziştilor ce implică tehnologie copiată de la extratereştri? Probabil că doar timpul ne va spune.

Crezi că Luna e reală? Pentru că analize recente arată că ar putea fi o hologramă

O analiză recentă a Lunii a scos la iveală o întâmplare bizară ce ia forma unui val lunar. Această anomalie a făcut anumiţi analişti să creadă că Luna este de fapt o hologramă.

O nouă teorie a apărut după ce mai mulţi analişti au studiat îndeaproape Luna folosind camera telescopice ultra-performante. Cu ajutorul lor au putut repera o interferenţă ce apare sub forma unei frecvente intitulată valul lunar.

Crrow a făcut o treabă bună captând acest moment, împreună cu alţi 11 oameni. Acesta pretinde că valul lunar este o anomalie de obicei întâlnită atunci când proiectezi o imagine, astfel speculând că luna ar putea fi de fapt o hologramă.

După ce a văzut filmarea, Crrow a crezut că e vorba de o defecţiune a camerei, dar după ce a investigat fenomenul bizar timp de câteva săptămâni, a ajuns la concluzia că interferenta observată nu se datorează nici pixelatiei, şi nici pierderi semnalului. Concluzia – valul lunar este o linie organică şi autentică.

Încă nu putem spune cu exactitate dacă proiecţia vine de undeva din spaţiu, sau de pe Pământ, însă Crrow promite să facă tot posibilul pentru a elucida acest mister. Acesta este cunoscut ca fiind o sursă ireproşabilă când vine vorba de OZN -uri. A postat multe filmări cu orburi OZN misterioase, iar acum va încerca să rezolve enigma valului lunar.

Fac asta de foarte mult timp, am fost neobosit în căutarea mea, iar din ce am observat până acum, luna şi tot ce am surprins sunt lucruri reale. Oamenii cu care am discutat sunt deja conştienţi că luna ar putea fi o hologramă. Sunt mai mulţi cei ce au filmat anomalia,” a spus Crrow pe canalul sau de YouTube

După ce materialul controversat a fost postat pe internet, Crrow a povestit despre cum a fost contactat de 3 indivizi ce ocupa poziţii ce le permite să aibă acces la genul de informaţii care nu sunt accesibile oricui. Aceştia i-au spus că se afla pe drumul cel bun, dar în acelaşi timp a primit critici şi interpretări defăimătoare la adresa muncii lui.

Se poate că această teorie a presupusului val lunar să fie autentică? Să fie Luna o hologramă?

Trebuie avut în vedere că analistul Crrow este o persoană raţională şi bine educată, iar dacă suntem atenţi mai bine la teoria lui, începe să sune chiar convingător.

Părerea mea este că atunci când luna trece printr-un trimestru, ceea ce vedem este chiar Luna. Însă atunci când începe să devină luna plină, sau când se aprinde bine la faţă, o hologramă este proiectată pentru a nu ne lasă să vedem ce se petrece exact acolo…Nu este ceea ce pare, vă spun că nu este doar o piatră în spaţiu…se întâmplă multe sus acolo.

După ce Crrow a făcut înregistrarea cu valul lunar publică, a fost confruntat cu lucrarea ştiinţifică scrisă de 2 cercetători Ruşi ce indică în aceeaşi directie. Se poate ca acest fenomen să fie real? Este Luna de fapt o staţie spaţială colosală de natura artificială?

Având in vedere suporterii lui Crrow, împreună cu o istorie remarcabilă când vine vorba de expus OZN – uri, putem doar spera că într-o bună zi acesta va găsi dovadă incontestabilă care să-i probeze teoria valului lunar.

Pentru moment, haideţi să ne bucurăm de măreaţa Lună aşa cum este – satelitul natural al Pământului…şi poate cine ştie?

China dezvăluie că o bază lunară extraterestră şi operaţiune minieră acţionează deja pe Lună

V-aţi întrebat vreodată de ce nimeni nu a mai pus piciorul pe Lună de câteva decenii? Şi de ce nu există încă o bază permanentă construită acolo? Să fie pentru că Luna nu are ce resurse oferi? Sau poate pentru că toate cele menţionate mai sus se întâmplă deja, dar nimeni nu ne spune nimic despre asta?


Răspunsul la aceste întrebări este mai uşor decât pare, dar complex în acelaşi timp. Doctorul Michael Salla a indicat de curând că pe suprafaţa satelitului nostru natural există deja un complex militar. Deasemenea, a mai sugerat şi posibilitatea existenţei unui regim extraterestru ce operează pe Lună în tandem cu oamenii.

În apărarea acestor afirmaţii, Chinezii au făcut publică o poză foarte intriganta a ceea ce pare să fie un complex artificial ce operează pe Lună. Imaginea reprezintă încă o confirmare a misiunilor secrete desfăşurate acolo, şi poate relevă şi că guvernul Chinez este în legătură cu vizitatori ai altor planete şi dimensiuni. Acest lucru la rândul lui ar putea explica de ce Chinezii au investit sume colosale în telescoape radio.

Următorul raport va face lumină în cele mai sus menţionate:

Am primit câteva imagini de la o sursă ce pretinde că guvernul Chinez va face publice fotografii captate de către modulul Chang’e-2 ce orbitează în jurul lunii. Acestea arată cu precizie clădirile şi structurile ce se afla deja pe suprafaţa lunară. Sursa mai spune şi că NASA a bombardat intenţionat zone importante de pe Lună într-un efort de a distruge artefactele antice şi facilităţile ce încă erau prezente acolo.

baza-lunara-extraterestra

Imaginile ce urmează să fie eliberate arata cratere rezultate din impactul unor focoase nucleare, dar şi resturi ale unor clădiri rezultate în urma bombardării Lunii de cei de la NASA într-un efort de a masca adevărul. China se îndreaptă spre dezvăluirea totală a realităţii extratereştrilor. Dacă pozele se vor dovedi a fi veridice, atunci NASA ar trebui investigată pentru fraudă şi trădare. China va face publice informaţiile şi imaginile captate de Chang’e-2 în viitorul apropiat, aşa că să sperăm că o nouă eră va începe

Există o şansă ca guvernele mondiale să aibă un pact secret cu extratereştrii în vederea exploatării Lunii pentru minerale. Acest pact se poate să fie semnat de mai multe naţii extraterestre ce habiteaza în univers, explicând astfel aspectul secret al tratatului. (filmarea de la sfarsitul articolului ofera mai multe detalii)

Din moment ce lăcomia este o calitate comună printre oameni, se poate să nu mai dureze mult până cineva face un pas greşit şi este exclus din acest pact, ca apoi eventual să facă lumină pentru întreaga umanitate.

Nenumărate zvonuri vorbesc despre o bază extraterestră aflată pe partea întunecată a lunii – partea pe care noi nu ajungem să o vedem niciodată. Nu este un secret că în 2009, NASA a bombardat public o porţiune a suprafeţei lunare pentru motive neclare. Alte imagini originând din serverele NASA arată diferite structuri aflate acolo ce sunt probabil de natura artificială.

Printre cei mai renumiţi adepţi ai conspiraţiei lunare este Milton Cooper, un ofiţer din logistica Marinei Americane ce a dezvăluit că membrii Marinei ştiu deja de bază extraterestră. Termenul de referinţă este “Lună” şi potrivit lui Cooper, principalul obiectiv este de a mina în subteran pentru anumite materiale.

Acesta mai vorbeşte despre un OZN masiv aflat chiar în vecinătatea Lunii. Aceasta nava-mamă este folosită de extratereştrii pentru a stoca materialele minate, dar şi pentru a călători pe Pământ în nave micuţe staţionate pe nava mamă.

LUNA: Sau baza extraterestră aflată pe partea întunecată a Lunii a fost filmată de echipajul misiunilor Apollo. O bază, o operaţiune minieră ce foloseşte maşinării extrem de mari, împreună cu naveta mama descrisă în raport sunt o realitate, a dezvăluit Milton Cooper.

Deci, este posibil ca ceea ce Chinezii au arătat să fie de fapt o mică fracţie dintr-o operaţiune masivă ce operează pe suprafaţa Lunii? Până la urmă, seamănă foarte mult cu maşinăriile folosite de oameni pentru minerit, şi nu există nimeni să spună că ceea ce vedem sunt de fapt formaţiuni naturale.

Imagini surprinse pe Marte arata o întreagă vale cu presupuse piramide antice

Anul trecut, piramida descoperită pe Marte intriga pe toată lumea. De curând, noi poze trimise de robotul Curiosity arata ceva ce adânceşte acest mister şi mai mult.

Se pare că un sit arheologic veritabil a fost găsit de această dată, o vale cu piramide asemănătoare celor de pe Pământ. Poate acest loc să reprezinte un aşezământ Marţian din trecut? Sau este mai degrabă o coincidenţă foarte stranie, aşa cum susţin şi cei de la NASA?

Înainte să anunţe oficial că apa lichidă a fost descoperită pe suprafaţa Planetei Roşii, existau deja specialist şi analişti amatori care speculau de mulţi ani acest lucru.

Imagini ce au fost disponibile încă de când a început misiunea prezentau diferite zone ce aduc cu albiile unor râuri, sau chiar fundurile secate ale unor lacuri străvechi.

rauri-stravechi-marte
Presupuse albii ale raurilor pe Marte surprinse de NASA inca din 2012

Alţii sau avântat atât de mult încât au spus că văd un material ce reflect alumina soarelui, similar cu suprafaţa apei, dar astfel de afirmaţii nu sunt luate în calcul până la apariţia unui anunţ oficial din partea unei agenţii guvernamentale reputabile.

Se mai speculează şi că NASA amâna intenţionat anunţurile cu descoperiri importante de pe Marte tocmai pentru a avea suficient timp să analizeze toate aspectele şi pentru a aplana pe cât de mult posibil o reacţia nedorită a publicului.

Dacă aceştia fac descoperiri ce ar putea schimba actuala paradigmă ştiinţifică, politica îi împiedică să facă anunţul imediat din motive evidente. Acest fenomen este similar cu politica armatei de a integra tehnologia militară în rândurile civililor abia după ce a fost înlocuită cu alta mai nouă. Deasemenea, informaţiile oficiale sunt în multe cazuri filtrate şi făcute să par mai puţin spectaculoase decât în realitate.

Cu alte cuvinte, NASA eliberează doar anumite informaţii, tot ce este mai important fiind ascuns de aceştia. Ţinând cont de acestea, imaginea următoare poate reprezenta o descoperire monumentală – un sit antic cu piramidele aparţinând vechilor locuitori Marţieni.

valea-piramidelor-marte
presupusa vale a piramidelor de pe Marte

Până şi astăzi oamenii nu au înţeles exact cum a fost construită Marea Piramidă de la Giza şi ce scop a avut, ridicând astfel semne de întrebare despre capacităţile celor ce au ridicat presupusele monumente de pe Planeta Roşie.

Judecând după liniile aproape drepte ale piramidelor din imagine, posibilitatea să fi fost ridicate de cineva şi nu de un fenomen natural este destul de probabilă. Este adevărat că vântul prezent pe suprafaţa planetei ar fi putut face o treabă similară.

Un strat dens de praf acoperă “Valea Piramidelor” cum a fost numită, împreună cu toate celelalte urme de viaţă. Doar piramidele stau drept dovadă a unei civilizaţii extraterestre foarte similară cu a oamenilor.

Se pare că doar viitorul ne va spune dacă piramidele de pe Marte sunt reale, şi dacă o altă civilizaţie extraterestră avansată a mai existat într-adevăr în această galaxie.

Până la noi anunţuri din partea NASA, îmi pun încrederea în oamenii deschişi la minte că vor filtra această informaţie ca atare şi vor împăraţii informaţia şi cu alţii.

Linkul NASA oficial