A treia piramidă din Antarctica a fost descoperită şi poate să rescrie istoria

Deşi nu toată lumea e gata să recunoască, planeta noastră e plină de relicve şi monumente ce dovedesc că Pământul a fost la un moment dat populat de civilizaţii extrem de avansate. Drept dovadă stă a treia piramidă acoperită de gheaţă descoperită în Antarctica.

Încă de când a fost lansat, programul Google Earth a fost benefic atât pentru conspiratori cât şi pentru cei interesaţi să găsească indicii despre civilizaţii disparute. Dacă aveţi nevoie de un punct bun de referinţă, aveţi nevoie de ochi buni şi atitudine, iar sateliţii aflati in orbita au ambele calităţi.

Ultima descoperire dintr-un şir de 3 piramide acoperite de zăpadă a fost descoperită de curând cu ajutorul imaginilor furnizate de sateliţii Google. În doar câteva zile, descoperirea a luat cu asalt comunităţile de istorici. Două din aceste piramide se găsesc la aproximativ 10 mile de ţărm, în timp ce a treia stă chiar pe coastă.

piramida-antarctica

Implicaţiile acestei descoperiri sunt complexe, iar dacă doctrina le va accepta, ar putea întoarce lumea ştiinţifică cu susul în jos. În nici o carte de istorie nu este menţionat despre o civilizaţie străveche din Antarctica capabilă să ridice piramide enorme. Există un motiv pentru această situaţie, iar după cum arată, se pare că popoare cu tehnologii avansate au existat cu mult înainte ca civilizaţia noastră să ia fiinţă.

Antarctica este acum o zonă îngheţată şi pustiita, dar se pare că nu a fost mereu aşa. A ajuns în poziţia actuală datorită plăcilor tectonice ce au apropiat-o de Polul Sud în fiecare an câte puţin. Acum milioane de ani, climatul din Antarctica era mult mai călduros şi primitor deoarece zona era situată mai aproape de ecuator. Acesta este un fapt acceptat în urma unor descoperiri validate de ştiinţa modernă, nu vorbim doar speculaţii.

Acum ceva ani, Expertiza Antarctică Britanică (EAB) a dezgropat dovezi ce indică că acest climat subarctic a fost mult mai diferit în trecut.

Du-te înapoi 100 de milioane de ani şi Antarctica va fi acoperită de păduri luxuriante tropicale, similar cu ce avem acum în Noua Zeelandă,” a spus Dr. Vanessa Bowman din cadru EAB.

piramida-antica-antarctica
Asemanarea este izbitoare

O altă expediţie condusă de NASA şi alte 11 organizaţii ştiinţifice a descoperit microbi “din altă lume” pe fundul lacului Vida din Antarctica, formele de viaţă fiind suspendate sub un plafon de gheaţă gros de 20 de metri. Coloniile de microbi au prosperat în izolare timp de milioane de ani, iar cercetătorii considera că reprezintă descendenţii microorganismelor ce au trăit într-un climat mult mai cald. Cine ştie ce alte enigma stau îngropate sub gheaţa din Antarctica?

Chiar şi cu tehnologia actuală, construirea unor structuri la fel de masive ca piramidele din Antarctica ar fi o misiune aproape imposibilă. Există prea multe probleme legate de forţa de muncă şi logistica necesară pentru un astfel de proiect. Dacă construirea unor astfel de monumente ar fi ceva accesibil, probabil că s-a întâmplat cu mult în trecut când Antarctica era un loc potrivit pentru oameni.

Aceste supoziţii deschid cumva cutia pandorei. Imaginaţi-vă că acest continent a fost locuit doar în trecutul îndepărtat, dar ştiinţa curentă spune că roata a fost inventată acum aproximativ 6,000 de ani. În acelaşi timp, oamenii anatomici moderni se spune că au inventat focul acum 125,000 de ani.

Aşa că unde în istorie încap aceste piramide controversate? Sunt acestea dovada unei civilizaţii avansate? Poate e nevoie să ne folosim imaginaţia şi mai mult gândindu-ne la călători în timp? Sigur că mintea are anumite ezitări din cauza dogmei actuale de care s-a ataşat, dar priviti ce se intamplă in prezent.

Susţinătorii istoriei alternative şi fani ai teoriei extratereştrilor străvechi nu au probleme când vine vorba să accepte această realitate paralelă generate de recentele descoperiri. Nu este greu de văzut şi acceptat că nu suntem primii pe acest pământ. În caz că pare aşa, consider că nici măcar nu vom fi ultimii; alţii ne vor lua locul în viitor, iar de civilizaţia noastră se va mai auzi doar în legende, asta într-un caz fericit.

La mii de ani după ce au fost construite, piramidele din Egipt încă ne captează interesul. Monumentele lăsate în urmă de către societatea lor au trecut testul timpului, şi nu doar într-o singură privinţă, pentru că cei ce le-au ridicat au devenit nemuritori.

Cu aceste informaţii în minte, ce se poate spune de piramidele ridicate acum milioane de ani în Antarctica? Pot acestea să ne ofere o nouă perspectivă despre viaţă şi să ne arate o nouaă imaginea de ansamblu a lumii?

Cercetători cred ca au descoperit intrarea secreta către tărâmul mistic din Hiperboreea

În timp ce căutau tărâmul mitic din Hiperboreea, cercetătorii au dat peste un observator străvechi şi peste nişte gravuri neobişnuite pe peretele unui munte din nord-vestul Rusiei.

Un observator antic şi gravurile ce întruchipează un gigant au fost descoperite în apropierea lacului Seydozera, în traducerea poporului indigen Sami însemnând “lac sacru”. Cei ce au făcut remarcabilă descoperire cred că semnele direcţionează către tărâmul demult uitat al Hiperboreei – un tărâm sacru comparat cu cel din Shambala şi Atlantis.

Kuiva Gigantul – aşa cum a fost denumit ansamblul de gravuri, înfăţişează o siluetă alungită ce veghează asupra lacului şi se presupune că acesta păzeşte intrarea secretă către oraşul de legendă. Potrivit spuselor localnicilor, Kuiva Gigantul a fost un “vrăjitor” străvechi ce a purtat lupte cu poporul Sami. Aceştia aveau şi ei un vrăjitor, şi s-au luptat cu gigantul cu vitejie, dar fără să aibă succes.

Atunci când bătălia părea că s-a sfârşit, poporul Sami au invocat pe zei. Aceştia le-au răspuns trimiţând fulgere spre uriaş, astfel sfârşindu-i viaţa. Gigantul s-a prăbuşit de suprafaţa muntelui din apropiere şi a luat foc.

kuiva-gigantul
Locul unde s-a prabusit Kuiva Gigantul

Amprenta gigantului căzut este vizibilă chiar şi astăzi. Aceasta se află pe vârful Angvundasschorr, cel mai înalt punct din tundra Lovozerskaya. O remarcă interesantă de făcut este că bucăţi din faţada muntelui se desprind, dar imaginea cu uriaşul rămâne neschimbată. Poate acest loc să marcheze intrarea secretă către Hiperboreea?

În caz că nu aţi auzit de Hiperboreeni, aceştia au fost un grup de oameni mistici descrişi în mitologia Greacă. Se spune că locuiau “dincolo de Vântul Nordului,” într-un presupus tărâm utopic unde soarele strălucea 24 de ore pe zi, ceea ce conform ştiinţei moderne identificăm cu Cercul Arctic, sau mai sus de acest punct.

Alţi analişti sugerează că tărâmul Hiperoreea nu are o locaţie precisă, ipoteză susţinută şi de poeţii Eleni precum Pandar. Acesta spunea că “nici pe corabie, nici pe jos nu vei găsi arhaicul drum spre ansamblul Hiperboreea”.

Asta poate însemna că tărâmul promis este foarte bine ascuns şi că oricine plecă să-l caute ajunge într-un punct mort mai devreme sau mai târziu. Asta dacă nu cumva ştiau deja de intrarea secretă şi cum să treacă prin ea.

hiperboreea-atlantis-lemuria-shambala

Alte referinţe greceşti fac referire la Hiperboreea şi locuitorii ei ca la posesorii unor cunoaştinte sacre, aceştia aflându-se într-o relaţie strânsă cu zeii. Se mai spune că însuşi Apolo a coborât din cer pentru a-i vizita pe aceşti mistici.

Valentina Sharioiva este Directorul Institutului Hiperboreea ce se ocupă cu studiul acestei enigme. Aceasta susţine teoria de mai sus afirmând că originile numelui “Kola” sunt înrudite cu numele Slavic al zeului Soarelui – Kolyada, personaj ce poate fi privit ca o personificare a lui Apolo.

Un alt aspect intrigant este traducerea numelui Hiperboreea, ceea ce în Greaca antică înseamnă “dincolo de vântul nordului”. Adunând toate acestea, echipa de cercetători ruşi considera că sunt aproape de desluşirea acestei enigme şi implicit descoperirea civilizaţiei cu pricina.

Proiecte guvernamentale secrete şi cum a apărut termenul de farfurie zburătoare

Pe 24 Iunie, 1947, Kenneth Arnold, un pilot şi afacerist American respectat, a asistat la apariţia unei formaţiuni de OZN-uri viu colorate ce goneau la viteze de peste 1,200 de noduri în apropierea Muntelui Rainier, Washington. După compararea lor cu “o farfurie trimisă deasupra apei,” termenul de “ farfurie zburătoare ” a luat fiinţă.

După acest eveniment, interesul publicului pentru acest fenomen s-a înteţit brusc, şi la scurt timp după aceea, forţele aeriene americane au experimentat un flux de apeluri din partea populatiei prin care cereau o investigaţie amanunţită la ceea ce Arnold văzuse.

Guvernul a început să cerceteze acest val OZN, sau “ farfurie zburătoare ” – aşa cum erau numite OZN-urile pe vremea aceea. La acea dată, primele îngrijorări au apărut cu privire la armata Rusă ce ar fi putut invada America folosind tehnologie avansată furată de la cercetătorii Nazişti capturaţi în timpul războiului, şi nu ca o invazie a unor vizitatori extratereştrii.

Datorită războiului rece purtat cu Rusia lui Stalin, guvernul American se temea de o posibilă invazie a spaţiului aerian cu ajutorul unor dispozitive avansate folosite de ruşi, aşa că au decis să investigheze serios.

Spre finele anului 1947, Proiectul Semn [Project Signa fost iniţiat de către Centrul etnic de Inteligenta Aviatică, în cadrul bazei militare Wright-Patterson. Chiar dacă pentru unii pare greu de crezut, proiectul cu pricină a reprezentat o încercare veritabilă de documentare a acestor “farfurii zburătoare,” privite dintr-un punct de vedere ştiinţific, şi folosind cele mai bune minţi ale momentului, atât din armata cât şi din rândul comunităţii ştiinţifice.

farfurie-zburatoare-ozn-grudge-sign-conspiratia

După ce au analizat situaţia, zvonurile despre o invazie Sovietică în aşa numitele “Discuri Horten” a fost infirmată, împreună cu posibilitatea unor nave americane experimentale.

Raportul a concluzionat că OZN-urile sunt reale, şi deasemenea de natură extraterestră. Forţele Aeriene păreau mulţumite de “Proiectul Semn” şi de rezultatele obţinute în Ancheta ce a durat puţin peste 12 luni, aşa că un raport final a fost trimis către Pentagon, unde o dezbatere aprinsă legată de securitatea naţională a avut loc.

Pe de-o parte erau ofiţerii Forţelor Aeriene care susţineau idea nou înfiripata de vizitatori din alte lumi in farfurii zburatoare, iar pe de altă parte erau cei ce considerau că asemenea informaţie trebuie să rămână clasificată deoarece ar putea întina încrederea pe care poporul American o are în personalul armatei. Datorită ameninţării războiului, Americanii nu puteau risca să facă aceste informaţii publice, aşa că directorul USAF la acea vreme, Generalul Hoyt Vandenberg, a scăpat atât de raportul proaspăt întocmit, cât şi de “Proiectul Semn”.

Proiectul Ghimpe [Project Grudge] a fost instituit peste precedentul în 1949 cu misiunea de a demasca fenomenul OZN prin orice mijloace. Temându-se de o panică la nivel naţional datorită incidentului de la Roswell, forţele aeriene (USAF) au început să nege toate apariţiile farfuriilor zburătoare. Proiectul Grudge le-a înfăţişat drept nave obişnuite, baloane meteorologice, meteoriţi, iluzii optice şi alte explicaţii raţionale.

Mai mulţi academicieni şi organizaţii guvernamentale au susţinut cele mai sus menţionate şi în scurt timp, Proiectul Grudge a început să ia în derâdere fenomenul OZN, concluzionând că farfuriile zburătoare nu sunt altceva decât glume puse la cale de psihopaţi pentru a crea isterie în masă, şi chiar au îndemnat populaţia să trimită toate raporturile către divizia psihologică militară.

document-declasificat-ozn-conspiratiaEste destul de trist că, după mai multe rapoarte precedente extrem de concludente, guvernul a decis să dezbine întreg fenomenul, la baza acţiunii stând o simplă ideologie de securitate naţională.

Proiectul Grudge a luat sfârşit în 1952 când oficiali de rang înalt ai Forţelor Aeriene au pus presiune pe guvern să îmbunătăţească proiectul pentru că un număr mare de obiecte zburătoare neidentificate începuseră să fie detectate de radarele din întreaga Americă. Căpitanul Edward J. Ruppelt a fost numit în funcţie, iar noul proiect intitulat Cartea Albastră [Project BlueBook] a devenit operaţional.

Acesta a continuat să investigheze fenomenul OZN până în 1969. Până în acel an au fost înregistrate 12,618 apariţii OZN, toate stocate în arhivele Forţelor Aeriene, iar 701 din ele au rămas până în ziua de astăzi fără o explicaţie precisă, incluzând apariţia din New Mexico ce a fost relatată de un ofiţer de poliţie. Declaraţia acestuia descrie o farfurie zburătoare marcată de o insignă roşie ce era pilotată de “creaturi asemănătoare unor copii”. Acest eveniment a lăsat în urmă mult foc şi o multitudine de alte urme fizice. [To be continued]

Arheologii turci au descoperit un oraş subteran uriaş unde locuitorii traiau permanent

Arheologii au dat recent peste un aşezământ extrem de neobişnuit – un oraş subteran unde locuitorii işi faceau veacul permanent, o descoperire ce va rescrie cărţile de istorie pentru totdeauna.

Spre deosebire de alte oraşe subterane găsite până acum ce s-au dovedit a fi doar aşezăminte temporare sau tuneluri pentru transportarea mărfurilor, metropola subterană găsită în Capadocia, Turcia, reprezintă un aşezământ permanent unde locuitorii isi duceau traiul de zi cu zi. Descoperirea este prima de acest fel, şi poate releva detalii exotice cu privire la cei ce demult au ocupat acest loc.

După primele teste cu carbon, cercetătorii au ajuns la concluzia că acest misterios oraş datează de dinaintea hitiţilor, o rasă antică ce a ridicat un imperiu în această zonă acum mai bine de 3,600 de ani.

oras-subteran-permanent-conspiratia-1
Hasan Ünver, primarul din Nevşehir, a declarant că, fără nici un dubiu, această descoperire va rescrie istoria regiunii Anatolia din Turcia.

Când cercetările vor fi finalizate, istoria Capadociei va fi rescrisa. Am dat peste indicii extrem de importante precum tuneluri şi spaţii unde oamenii convieţuiau, locuri unde era produs ulei în subteran, capele şi tuneluri ce combina spaţii de locuit variate în acest aşezământ subteran.”

Oraşul subteran a fost descoperit de către muncitorii Turci în timpul unei proiect de dezvoltare urbană. Aşezământul masiv a fost scos la lumina după ce muncitorii au început săpăturile în zona pentru a nivela terenul pentru a face loc noilor clădiri.

La început, arheologii au crezut că oraşul este precum Drinkuyu, un alt complex subteran descoperit în aceeaşi zonă ce servea drept adăpost temporar pe timp de război. Özcan Çakır, profesor de geofizica în cadrul Universităţii 18 Martie, a crezut iniţial că tunelurile extrem de late au fost folosite pe post de “autostrăzi” agricole ce ofereau oamenilor posibilitatea de a căra provizii dintr-un loc în altul, astfel evitând orice primejdie din lumea exterioară.

Dar după mai multe investigaţii, echipa de cercetători a descoperit un tunel colosal ce trece pe sub Nevsehir până la o oază îndepărtată, indicând astfel că oraşul subteran este într-adevăr un complex permanent.

oras-subteran-permanent-conspiratia-2

Printre alte obiecte, arheologii au găsit pipe făcute dintr-un mineral ce serveau la fumat tutun, cannabis şi opium.

Acesta este un oraş subteran adevărat, în care locuitorii trăiau permanent, spre deosebire de alte aşezăminte unde trăiau doar pentru o perioadă de timp limitată. Suntem convinşi că vom aduna informaţii preţioase, precum si noi descoperiri ce vor rescrie istoria,” a declarat Unver entuziasmat de această descoperire.

Conform declaraţilor oficialilor din Nevsehir, prima parte a acestui oraş subteran nou-descoperit îşi va deschide porţile în 2017. Proiectul a fost coordonat de către arheologul Semih Istanbulluoglu şi Ministerul de Cultură şi Turism din Turcia.

Ashish Kothar de la UNESCO a reuşit deja să viziteze metropolă subterană. Acesta a realizat o multitudine de fotografii, dar nu le-a putut împărtăşi cu publicul din motive de securitate. Ei bine, cu excepţia câtorva.

oras-usbteran-permanent-conspiratia-3

În 2017 suntem pe cale să aflăm care a fost civilizaţia misterioasă ce a trăit în subteran. Este deja extrem de surprinzător că reprezentanţi ai specie umane au habitat permanent într-un spaţiu subteran.

Să fi fost aceştia forţaţi să trăiască acolo datorită unui cataclism nemilos? Să fi fost în trecut un război nuclear? Vor descoperi arheologii o nouă civilizaţie antică? Sau poate noi dovezi despre rasa reptilian descrisă de către Sumerieni şi multe alte culturi?

Toate aceste întrebări îşi vor găsi răspunsurile în anii ce vor urma. Până atunci, haideţi să dăm vestea mai departe despre această remarcabilă descoperire!

Saksaywaman – Citadela Incaşă construită cu ajutorul unei tehnologii din afara lumii noastre

Această citadelă antică dovedeşte că strămoşii noştri posedau cunoştinţe şi tehnici avansate care le-au permis să construiască oraşe şi sanctuare de neimaginat pentru actuala ştiinţa modernă.

Saksaywaman este un zid fortificat complex ce este aşezat la marginile oraşului Cuşco din Peru. Acest sit arheologic este renumit pentru structurile compacte din piatră înalte de 6 metri, ce se întind pe o suprafaţă de peste 1 kilometru.
Majoritatea blocurilor de piatră sunt imense şi cântăresc aproximativ 200 de tone.

Zidul este constituit din pietre tăiate într-un mod misterios care formează cele mai mari blocuri de piatră construite de oameni înainte de America latină. Şi mai interesant este faptul că zidul a fost ridicat la o înălţime de 3,700 de metri, în munţii Anzi.

saksaywaman-conspiratia-1

Pietrele folosite pentru constructie nu au fost cimentate împreună, dar acestea se potrivesc la fix, astfel indicând o tehnică avansată folosită în trecut care nu a mai fost întâlnită până acum în nici o cronică istorică. Rocile folosite sunt mai dense decât cele obişnuite, iar dimensiunile lor variază între pietre late cât o palmă şi altele de un metru.

Un alt aspect interesant este compoziţia zidului ce cuprinde două straturi: bazaltul negru aflat în centru şi andezit neagru la exterior.
Este destul de curios cum urmele de pe unele pietre seamănă extrem de mult cu cele lăsate de cimentul din zilele noastre, un semn că acest zid a fost turnat, sau chiar tăiat sub forma respectivă. Totuşi, tehnică folosită rămâne necunoscută.

Precum în cazul Piramidelor de la Giza, sau chiar monoliţii ce compun Stonehenge-ul din UK, putem vedea blocuri de piatră colosale ce au fost manipulate cu o precizie ce sfidează raţionamentul ştiinţei moderne. Din acest motiv, cercetătorii încearcă să vină cu argumente concludente, dar încă nu au reuşit să-şi dea seama cum aceste roci au fost ridicate şi transportate, dacă acesta este într-adevăr cazul.

În ceea ce priveşte Saksaywaman, încă nu a fost descoperit motivul pentru care a fost ridicat, şi nici data construcţiei, astfel lăsând să se înţeleagă că o civilizaţie antică mult mai avansată decât îşi imaginează cercetătorii moderni a existat în trecut şi a contribuit la dezvoltarea umanităţii în acest fel. Dovada stă acest zid ce a fost ridicat cu mult înaintea ascensiunii Incaşilor.

saksaywaman-conspiratia-3

Teoria oficială este de acord că blocurile de piatră au fost sculptate în acest mod utilizând unelte rudimentare disponibile la acea vreme, dar zidul este considerat şi o construcţie fără defecte, aproape imposibil de replicat folosind unelte străvechi, astfel contrazicând afirmaţia de mai sus. Deci cum au fost strămoşii capabili de o asemenea realizare?

Ben Bending, autorul unui studiu destinat acestui zid misterios, consideră că dovezile ce le avem deja la dispoziţie sunt suficiente pentru a regândi scenariul privind abilităţile, inteligenta şi chiar mijloacele tehnologice pe care culturile străvechi le deţineau.

În viziunea acestuia, străbunii posedau tehnologie asemănătoare cu ce avem si noi astăzi, poate chiar mai avansată în anumite privinţe.
Legendele locale vorbesc despre un lichid extras din anumite plante ce era capabil să modifice structura rocilor, făcându-le astfel mai maleabile şi mai uşoare, astfel uşurând procesul de mutare şi aşezare a blocurilor de piatră gigant din această zonă.

Acest zvon a fost răspândit de exploratori legendări precum Percy Fawcett, Hiram Bingham, dar şi preotul Catolic Jorge A. Lira, cel ce pretindea că poate face pietrele moi, dar nu putea inversa procesul.

Altă teorie descrie cum zidul de la Saksaywaman a fost ridicat utilizând o metodă care încălzea blocurile de piatră până când acestea deveneau maleabile, astfel lipind pietrele între ele.

saksaywaman-conspiratia-2În timp ce teoriile rămân în faza speculativă, unele urme lăsate pe exteriorul zidului sugerează că blocurile au fost realmente turnate în matrice şi astfel dimensionate şi modelate în starea în care le vedem şi astăzi.

În orice caz, putem fi siguri că acest zid nu este opera unor bătăi repetate de ciocan, şi că oricine a ridicat această constructie a ţinut cont de prezervarea ei în timp, astfel ca generaţiile viitoare să vadă amprenta avansată pusă de către cei ce au trăit pe această planetă în trecut.

Astfel de structuri megalitice reprezintă indicii importante cu privire la trecut şi tehnicile complexe si enigmatice folosite de străbuni.

Cercetătorii descoperă un Stonehenge subacvatic în America de Nord

Un Stonehenge antic a fost găsit pe fundul Laculu Michigan din America de Nord, descoperire ce sugerează că stramoșii noștri nu au evoluat individual după separarea de Africa, așa cum se credea inițial.

Celebrul Stonehenge din Regatele Unite este un monument preistoric ce datează de cel puțin 5.000 de ani. Oferă o perspectivă amanunțită asupra trecutului și despre cum strămoșii s-au înrolat în ritualuri religioase, dar este Stonehenge-ul din UK opera unui grup local, sau este acest design al pietrelor ridicate răspândit pe întreg globul ce încadrează alte culturi și religii?

Potrivit BLDGBLOG , o structură de piatră foarte asemănătoare cu Stonehenge din Regatele Unite a fost descoperită de Mark Holley, profesor de arheologie subacvatică la Colegiul Michigan. În timp ce se afla în croazieră pe o nava echipată cu sonar, profesorul și colegul său Brian Abbott au observat pe radarul barcii o formațiune ciudată. În timpul misiunii de examinare a epavelor aflate pe fundul lacului, au descoperit ceva mult mai semnificativ.

După ce s-au scufundat în Golful Grand Traverse, au găsit o formațiune de pietre neobișnuite ce stăteau ridicate și care erau aranjate într-un cerc la 12 metri adâncime sub suprafața Lacului Michigan. Una dintre pietrele aflate în afara cercului avea sculptata pe ea o sculptură a unui mastodont – ruda mai mica a Mamuților ce au locuit în America de Nord și America Centrală acum mai bine de 10.000 de ani.

stonehenge
Imagini ale Stonehenge-ului surprinse cu tehnologia sonar

Când vezi așa ceva în apă, ești tentat să spui că este 100% real, însă aici trebuie să intervină experții și să verifice, a spus Holley.

După ce li s-au oferit experților imaginile de pe fundul lacului, acestia au concluzionat că trebuiesc adunate mai multe probe pentru a confirma această uimitoare descoperire.

La început, au analizat imaginea ce afișa sculptura de mastodont pe una dintre rocile găsite în apropierea formațiunii, însă pentru a o autentifica, a fost nevoie să se scufunde și să vadă asta cu ochii lor. Totuși, grupul de cercetători au întampinat niște probleme.

stonehenge

Ei vor cu adevarat să vedem. Experții în petrografie în general nu fac scufundări, așa că ne-am lovit de o bariera acolo, a adaugat Holley.

Dacă este autentică, formațiunea de pietre subacvatică nu ar fi complet iesită din comun, deoarece alte cercuri de pietre și zacăminte petrografice se găsesc în zona ‘Marelui Lac’.

Aceste informații pot aduce perspective valoroase cu privire la cât de evoluați erau strămoșii noștri. Poate să facă o conexiune cu Stonehenge-ul din UK,  deci să pună la încercare prezente păreri despre cum au evoluat independent culturile dupa parasirea Africii, fără alte influente culturale.

Așadar, cum a ajuns această construcție de cerc al pietrelor în așa multe locuri din lume? Este posibil ca această cunoaștere să fi fost transmisă de către o specie avansata care a avut posibilitatea de a călatori pe tot globul pamantesc?

Există și imagini cu o strucutră asemănătoare pe Marte, care indică posibilitatea ca acei constructori să nu se fi limitat doar la Pământ. Este posibil ca la un anumit moment in timp sa fi decis să părăsească Pământul pentru a-și putea pune amprenta  pe alte planete? Potrivit altei teorii, extratereștrii antici și-au imprimat cunostințele pe Terra, după ce Planeta Roșie nu a mai putut sprijini viața.

stonehenge
Stonehenge-ul de pe Marte

În orice caz, Stonehenge-ul din America de Nord, dacă este autentic, va pune la incercare paradigma stiintifica considerata pana in acest moment. Mai mult, ‘ținând ochii deschisi’ putem distinge mai bine cand vine vorba de aspecte din trecut ce ne sunt prezentate, de multe ori, intr-un mod eronat de catre istorie si stiinta.

Orașul scufundat descoperit lângă Japonia oferă indicii despre Atlantis

Un complex de piatră străvechi sculptat utilizând tehnici avansate a fost găsit în Oceanul Pacific, chiar lângă Yonaguni, insula de vest a Japoniei. Printre aceste ruine ce datează de mai bine de 5,000 de ani, a fost găsită o piramidă imensă, împreună cu alte câteva statui dedicate celor ce au domnit cândva peste acest loc misterios.

Unde vă poartă gândul când auziți prima dată de piramide? Către Egipt? Peru? Poate unii din voi vă veți gândi la piramidele din Nubia, sau cele străvechi din Mesopotamia (astăzi Irac), și cele din Persia (astăzi Iran).

Această listă s-a extins în 1987, atunci când Kihachiro Aratake, directorul asociației Yonaguni-Chio Tourism, a observant în timpul unei ședințe de scufundări o formațiune de pe fundul apei ce aducea cu o structură arhitectonică .

Descoperirea omului de afaceri a fost confirmată de un grup de savanți ca fiind făcută de mâna omului. Cel ce a facut declarația este Masaaki Kimura de la Universitatea din Ryukyus. Acesta considera că ruinele au aparținut civilizației Mu, un popr vestit din zona Pacificului ce a dispărut sub ape.

atlantis-yonaguni

Piramida scufundată din Yonaguni este parte a monumentului cu același nume. Aceste structuri reprezintă un asezământ ce cuprinde mai multe rețele de clădiri, castele, monumente și chiar și un stadion, toate conectate printr-un sistem elaborat ce este speculat a fi o rețea de drumuri.

Vestigiile scufundate sunt cel mai probabil rezultatul unui mare Tsunami ce a lovit Yonaguni în timpuri de demult. Acest val catastrofal este menționat și în arhivele istorice din 1771, și este descris ca având o înalțime de peste 40 de metri în momentul impactului.

Conform lui Kimura, în jurul lui Yonaguni există alte 10 complexe scufundate, și încă 5 sub teritoriul de sub Okinawa.

piatra-testoasa-yonaguni
Monumentul Țestoasei

Ruinele masive se întind peste 45,000 de metri și sunt estimate de Kimura că datează de acum mai bine de 5,000 de ani. Aceste observații au fost posibile datorită analizei stalactitelor aflate în peșterile subacvatice ce s-au prăbușit odată cu orașul.

Cea mai largă structură arată ca o piramidă sculptată complex, iar înălțimea acesteia este de 25 de metri,” a spus Kimura într-un interviu cu Național Geographic News în 2007.

Robert M. Schoch, un geologist renumit de la Universitatea din Boston, are o opinie diferită despre structurile din Yonaguni. Acesta a datat pietrele din împrejurimi și a descoperit că s-au format acum aproximativ 20 milioane de ani.

Kimura spune că structura principală a monumentului s-a format natural, dar a fost remodelată de oameni în trecut, asta fiind singura explicație rațională când vine vorba de cele două scari ce unesc terasa principală de platforma de sus. Potrivit acestuia, eroziunea naturală este exclusă din acest context. Kimura a mai aratat și că blocurile de piatră de la baza monumentului nu au fost separate, fapt ce aprobă și mai mult teoria mai sus menționată.

Atât civilizațiile străvechi cât șii cele moderne au utilizat formațiunile pietroase cu diferite motive. Cel mai bun exemplu este marele Sfinx de la Giza, gravat în “piatră vie”, templele din Petra, Iordania, dar și Mahabalipuram în sudul Indiei.

templul-din-petra
Templul din Petra

Mai multe structuri au fost aduse la lumină după ce scafandrii au investigat amanunțit. Una din acestea are particulariăți regăsite și la Sfinxul din Egipt, întruchipând un rege Chinez de demult, sau din Okinawa. Această statuie a fost descoperită la 50 de metri sub nivelul apei și a fost denumită “Zeița de Piatră”, deoarece poartă o coroană de coral.

Capul statuii se afla pe fundul apei, ca și cum ar contempla privind către orizont. Unii consideră aceasta ca fiind reprezentarea zeului Atlas, cel ce a adus glorie orașului pe care îl reprezintă.

Piramida subacvatică și alte relicve găsite în Yonaguni pot constitui dovezi indiscutabile ale unei civilizații complexe și avansate ce a existat înainte de ultima glaciațiune.

Majoritatea arheologilor consideră o extincție în masă a oamenilor din această zonă ce a avut loc acum 5,000 de ani, în timp ce alții consideră că societăți avansate au existat acum mai bine de 10,000 de ani, dar au dispărut în urma unor catastrofe naturale devastatoare.

Bateria din Bagdad – Dispozitiv antic utilizat de strabuni pentru a stoca electricitatea

Bateria din Bagdad reprezinta trei artefacte ce au fost gasite impreuna: un cilindru de metal, o bara de metal si o oala din ceramica. Scopul lor la prima vedere este acela de suport pentru papirusuri sacre, dar pot avea acestea o insemnatate mai mare decat s-a presupus la prima vedere?

La finalul anilor 1930, un arheologist Austriac cu numele Wilhelm Kong umbla in pivnita muzeului cand a facut o descoperire neobisnuita ce avea sa schimbe total notiunea noastra despre cunoasterea straveche.

A fost gasita o oala ce data de acum doua milenii, inalta de 15 cm, din lut,cu o culoare galben deschis, care continea un cilindru de cupru. Marginea cilindrului era intarita cu un mix de material 60-40, comparabil in ziua de azi cu cimentul.

Fundul cilindrului era acperit cu un disc curbat de cupru si sigilat cu bitum. Un alt invelis de bitum sigila varful, tinand in loc o bara de fier suspendata in centru cilindrului. Bara avea urme de coroziune de la un acid.

Avand un trecut in mecanica, Dr. Konig a identificat ca aceasta configuratie nu era asezata la intamplare si ca oala de lut nu era altceva decat o baterie electrica antica.

Bateria antica aflata in Muzeul din Bagdad, impreuna cu cele care au fost descoperite in Irac, sunt datate toate din timpul ocupatiei Partilor, un popor stravechi ce ocupa ceea ce astazi este nord-estul Iranului. Intre anii 248 inaintea erei noastre si 226 era noastra.

Acum cativa ani, a fost propusa o teorie care dezvaluie cum electroliti creati prin stoarcerea strugurilor pentru vin au incarcat aceste baterii. In felul acesta au fost facute teste care au avut un rezultat pozitiv – o replica a bateriei din Bagdad a generat 0.87V. Totusi, pentru a placa electronic obiecte mici, este nevoie doar de cateva celule aranjate in serie.

Se pare ca utilizarea unor asemenea baterii se regasea si in Egiptul antic, unde au fost gasite cateva obiecte cu urme de placare electronica cu metale pretioase.

Unul dintre ele este cureaua din mormantul generalului Chinez Chu, ce a fost creata dintr-un amestec de 5% mangan, 10% cupru si 85% aluminiu. Procesul electrolitic este singura metoda de obitnere a aluminiului din bauxita.

Ce ne este clar pana acum este ca Bateriile din Bagdad au fost capabile sa conduca electricitatea, asa cum a rezultat dupa un experiment sustinut de niste studenti la istorie antica, sub coordonarea Dr. Marjorie Senechal, profesor al istoriei stiintei si tehnologiei la Colegiu Smith, Statele Unite.

In ciuda faptului ca functioneaza ca o baterie cu voltaj scazut ( intre 0.8 si 2 volti ), “Bateria Babilonului”, cum mai este ea numita, ar fi putut sa aiba mai multe utilizari, dar asta ramana momentan un mister.

Luand in calcul ca o conexiune in serie a acestui tip de baterie ar putea livra un voltaj substantial, nu a fost gasit niciun cablaj, ceea ce indica ca presupunerea  principala ar putea sa fie incorecta, sau ca bateria functiona wireless.

Incercand sa gandeasca pe larg, unii au indicat chiar si un uz medical pentru aceste pretinse baterii. Scrierille Greciei Antice descriu efectele calmante are pestelui electric aplicat la baza piciorului. Insa acest exercitiu nu ar putea sa fie mai eficient decat opiul, cannabisul sau vinul, facand bateriile irelevante cel putin pentru aceasta practica.

Dupa ce au trecut decenii de la descoperire, arheologii sunt siguri ca exista mai multe obiecte similare ce asteapta sa fie scoase la lumina. Cine stie, poate o asemenea recliva exista in mai multe muzee din lume, insa ramane nerecunoscuta. Un asemenea scenariu este foarte plauzibil, deoarece partile tratate individual nu seamana deloc cu o baterie, doar daca sunt privite ca un ansamblu.

Artefact avansat găsit printre osemintele vechi de zeci de mii de ani ale unor mamuți

În vara anului 1973, un grup de muncitori Români a dat peste un artefact avansat aflat în mormântul cu oase vechi de zeci de mii de ani ale unor mamuți. Relicva continuă să intrige cercetătorii chiar și în ziua de astăzi.

Aceasta este povestea Călcâiului de Aluminiu, un obiect metalic ce a fost gasit printre ramasite fosilizate ale mamutilor si poate schimba perspectiva noastra acutala cu privire la stramosi.

Lucratori dintr-o cariera de nisip de pe malurile Râului Mureș, localizat in apropiera orasului Aiud, au dezgropat acest straniu obiect in timp ce efectuau sapaturi la 10 m adancime si probabil ca nu ar fi sarit in ochi daca nu se afla intr-un depozit fosilifer. Un expert a fost chemat de urgenta la sit si dupa ce a facut o analiza amanuntita, a determinat ca doua dintre obiecte erau oase de mamut fozilizate, in timp ce al 3-lea era probabil capul unui topor de piatra folosit de oamenii preistorici pentru a vana mastodonti.

Descoperirile au fost trimise catre Muzeul de Istorie Transilvania, Cluj-Napoca, si dupa ce a fost indepartat stratul de noroi solidificat de pe obiectul misterios, arheologistii au fost uluiti sa descopere ca obiectul este de natura artificiala, creat dintr-un aliaj usor din aluminiu.

Fosilele de mastodont erau vechi de cel putin 10.000 de ani, insa pentru crearea ustensilei metalice parea ca s-a folosit un echipament avansat. Dimensiunile lui erau de 20 cm x 12 cm x 7.5 cm si cantarea aproximativ 2 kg. Forma si alte particularitati detaliate au aratat ca apartinea unui ansamblu mai mare, acesta fiind doar o mica parte din el.

artefact-aluminiu

Dupa o discutie aprinsa, cercetatorii au cazut de acord ca este asemenea unui picior de aterizare provenit de la un dispozitiv zburator. Asadar cum putea aceasy element bizar sa ajunga in era veche a mamutilor, daca locuitorii stravechi nu aveau in posesie cunostinta metalurgiei? Chiar mai mult, cum putea  sa existe un echipament de zburat pe planeta noastra intr-un timp atat de indepartat?

In speranta elucidarii misterului, cercetatorii Romani au trimis monstre din artefact catre Centrul de Cercetare – Dezvoltare pentru Metale şi Resurse Radioactive din Baia Mare. Rezultatele au aratat un mix consistent de 80% Aluminiu si 11 alte elemente. Pentru a confirma aceste rezultate, un alt fragment a fost trimis la Institutul de Cercetare din Lausanne, Suedia si testele s-au intors cu acelasi rezultat.

Aceste date au pus in dificultate mai mult echipa, deoarece nu puteau intelege cum acest metal, ce a fost descoperit prima data in 1825 si produs industrial la finalul secolului al 19-lea, a fost folosit de catre antici intr-o forma standard si cel mai important, cum a ajuns acest obiect intr-un morman de oase ale mastodontilor ce ar putea avea milioane de ani vechime?

fosila-de-mastodont

                                                                        Una dintre fosilele gasite la sit

 

Raspunsul la aceasta intrebare a fost probabil prea periculos sa fie facut public, din acasta cauza s-a aflat in depozitul unui muzeu pana in 1995, cand doi editori ai unei Reviste Romanesti despre Enigme, numita RUFOR, au aflat de existenta acestui obiect misterios si au cerut inca un rand de teste. Cum v-ati fi asteptat, analiza chimica s-a intors cu aceleasi rezultate si nu a mai existat niciun dubiu despre originile artificiale ale acestuia.

Oricum, noua echipa de investigatori a gasit un indiciu diferit, care inainte a fost ignorat: stratul de oxid de aluminiu in care era acoperit artefactul. Aluminiul nu se deterioreaza usor, insa invelisul de oxid prezet era gros de 3 milimetri.

Banuielile lor au fost acoperite de o alta descoperire. Cu ajutorul unui microscop electronic, au examinat structura interna a aluminiului si au observat ca  structura liniara parea ea insasi sa fie invechita si amestecul de elemente parea sa revina la forma lor proprie.

Nu avem nicio idee cum ar trebui sa arate sau sa se comporte o bucata  din amestecul de aluminiu veche de 1 sfert de milion de ani. Insa aluminiul descoperit la Aiud se potriveste acestul profil  destul de bine.

Spune George Cohalm, unul dintre expertii care au examinat nemaintalnitul artefact.

Este cel mai ciudat lucru pe care l-am vazut in viata mea, a concluzionat acesta.

Asa cum se banuia, ‘Calcaiul de Aluminiu’ ramane una dintre cele mai enigmatice descoperiri facute de catre argeologi in Romania, si faptul ca inca este expusa in muzeul din Transilvania il face un artefact extrem de unic. Nu stim daca o sa schimbe istoria, dar considerand ca in trecut astfel de piese asemanatoare au disparut dupa ce au fost gasite, ne putem astepta la acelasi lucru in in cazul de fata.

Giganţi Antici şi Galeria Hiperboreană Dezgropate în România

Poveşti despre giganţi care trăiau în pace şi armonie completă cu natura ne-au ajuns la urechi din cele mai vechi timpuri, insă cine se aştepta ca aceste legende să fie bazate pe întâmplări reale cu locuitori străvechi care odinioara domneau peste meleagurile din preajma Carpatilor?

În jurul anului 3500 Î.H., stravechii Agatarsi ce aparţineau tribului Sctian, au construit un sistem subteran de tunele cunoscut în ziua de azi ca şi Galeria Hiperboreană. Deşi a fost acunsă pentru mii de ani, în 1970 a fost descoperită de catre un grup de arheologişti  într-un sit excavat recent in Roşia Montană, România.

Au fost facute o serie de descoperiri în aceste galerii subterane de o asemenea magnitudine, încât ne poate duce cu gândul la un altfel de trecut, o istorie nespusa a strabunilor si a tehnologiei misterioase detinute de acestia.

Arheologii au dezgropat morminte unice ce aveau o compoziţie chimică surprinzătoare: aur, granit, tungsten (wolfram); spre deosebire de mormintele normale care erau  construite în cea mai mare parte din piatră.

Totuşi, cea mai mare descoperire facută în galeriile subterane a fost dezgroparea rămăşiţelor scheletului uman cu o înălţime de 10 metri. Aparent, legendele locale despre giganti nu erau departe de adevăr, din moment ce oamenii împartaşeau aceste poveşti cu foarte mici diferenţe de la regiune la regiune.

Dezgroparea Unui Schelet

Cele mai multe legende vorbesc despre giganţi care locuiau în munţi. Ocazional, satenii erau surpinsi de reprezentarile lor neobisnuite care includeau ragete furibunde sau ritualuri nocturne intr-o limba necunoscuta.

Un exemplu bun este formaţiunea muntoasă  Stâlpii Tainiţei ce arată ca nişte scaune, care din câte se crede, au fost ridicate de aceşti uriaşi pentru a servi drept tron în momentul sfatului.

O legendă fascinantă implică un act de creaţie ce a avut loc cu mulţi ani în urmă, în vârful unui munte din oraşul Haţeg, unde  două oraşe au fost construite de  către două femei gigant. După ce au terminat de ridicat asezamintele, una dintre ele a devenit geloasă  pe frumuseţea pe care celălalta cetate o avea, şi în mijlocul furiei ce o consuma, a înfipt un bolovan imens  în acea aşezare, creând astfel o imensă gaură în munte ce a dat naştere Muntelui Retezat.

In ultimul secol in Romania au fost găsite şi dezgropate si alte schelete de uriaş. Un alt loc din România, Padurea din Onceşti, este  descrisă in folclor ca şi Casa Giganţilor.

În 1989 au fost găsite încă 20 de ramaşiţe ale unui schelet gigant în oraşul Lebăda, Pantelimon, România.

Pantelimon Romania Gigant

Munţii din România sunt faimoşi in lume pentru descoperirea accidentală a unei reţele secrete de tunele, sub  Munţii Bucegi.

Cu toate că multe schelete gigantice au fost deshumate în numeroase locuri din România într-o scurtă perioadă de timp, multe descoperiri marcante au fost acoperite de catre regimul comunist, sau raportate ca fiind distruse sau pur şi simplu lipseau.

Putem doar spera că mai mulţi giganţi aşteaptă să fie scoşi la lumină, din moment ce România pare să aiba un folclor atât de bogat, care devine din ce în ce mai realistic cu fiecare descoperire facută de arheologii care caută să expună istoria interzisă a Romaniei, si implicit a umanitatii.

În întreaga Lume mai există astfel de oraşe pierdute ale giganţilor. O dovadă foarte asemănătoare a fost gasită de arheologişti în Educador, într-un larg complex de piramide localizate în adancurile Amazonului. Aşadar este clar că aceşti giganţi au fost gasiţi pe întreg mapamondul.

Pâna acum, dintre toate locurile de pe Terra, România este un centru major de dovezi solide ce indica către o rasă umană străveche, constituita din acesti giganţi ce aparent au trăit în aceste parţi pentru multe generatii, cu mult înainte de apariţia omului modern, şi probabil ceva timp după venirea acestuia.

Nu este clarificat dacă aceşti giganţi au co-existat cu oamenii de talie mijlocie, sau dacă suntem descendenţi ai unei rase de mult uitate ale unor creaturi colosale. În orice caz, săpăturile neobişnuite efectuate in România vor lăsa cu siguranţă  goluri in puzzle-ul istorier şi nenumarate întrebari ce asteapta un raspuns.